O stiti… sunt sigur ca o cunoasteti. Durerea aceea pitica si parsiva, care ne face sa strigam când degetul mic de la picior se intâlneste violent cu un colt de pat. E aparent neinsemnata, dar declanseaza cascade de imprecatii in fata ochilor uimiti ai iubitei ce ne privea admirativ dintre pernele calde. Durerea degetului mic de la picior te incovoaie, te face sa te chircesti redus la stadiul de fiinta rudimentara ce afuriseste incongruent un colt de pat nevinovat. Si apoi vine stânjeneala: cum tu, un barbat puternic si plin de virilitate, sa te inclini in fata unei dureri pitice si parsive? In definitiv e vorba doar de degetul mic de la picior, e vorba doar de o durere rudimentar alcatuita in cel mai neinsemnat coltisor al corpului nostru. Si totusi poate ca intr-un astfel de moment iubita ta va vedea pentru prima data ca are de-a face nu cu un barbat stilat, ci cu o bruta grosolana. Paradoxal, in astfel de momente se declanseaza dominoul caderilor. Caci durerile ascutite si viclean neinsemnate nu fac altceva decât sa pregateasca venirea marilor dezastre. Sa ne temem asadar de durerea din degetul mic de la picior.
De dureri rudimentar alcatuite in cele mai neinsemnate locuri ale fiintei noastre avem parte zilnic. Nu suntem constienti de ele decât pret de cinci secunde, cât ne ia sa trecem prin fata unui bloc urât ce ne raneste ochii; sau cât ii trebuie unui sofer prost crescut sa ne taie calea. Insa ele vin zilnic, impreuna cu mârlaniile becaliene si cu grobienele apucaturi ale politicienilor. Ne lovesc tenace atunci când brusc se ia apa calda sau când internetul cade intotdeauna când ti-e lumea mai draga. De fapt, in lumea noastra româneasca pândesc peste tot astfel de colturi de pat iesite in calea picioarelor poporului. Mii de dramolete se nasc si mor instantaneu, viclean neinsemnate, dar alcatuind culoarea predominanta a societatii noastre: vecinatatea dezastrului.
Insa pentru orice durere exista si un leac. Ingredientele acestui leac sunt mai greu de gasit si trebuie cautate cu atentie printre buruieni. Unul dintre aceste ingrediente este jazzul. Muzica nascuta in lumea sclavilor. La inceputurile sale, jazzul se numea „jass“, cuvânt ce indrepta gândurile spre lumea bordelurilor, unde parfumul preferat al prostituatelor era iasomia. Ma va uimi intotdeauna metamorfoza incredibila a acestei muzici ce s-a mutat in doar câteva decenii din periferie intr-un stil de viata ce emana eleganta si pasiune. Caci jazzul ce locuia la inceput pe strazile unei lumi aflate in pragul dezastrului este savurat acum de cele mai fine urechi si a devenit un insemn al elitei. Harul si talentul au adus aceasta transformare si au inlaturat si inlatura inca toate durerile parsiv insinuate in zilele noastre.
Asadar, atunci când va loviti de un colt de pat, incercati acest leac. Daca sunteti la prima doza e bine sa incepeti cu ceva mai usor, mai nonconformist, dar si clasic. Albumul „Side by side“ indeplineste aceste conditii prin alaturarea a doua mari vedete: Oscar Peterson, stralucitul pianist si jazzman canadian, si Itzhak Perlman, unul dintre cei mai faimosi violonisti ai lumii. Vioara nu este o obisnuita a concertelor de jazz, insa dialogurile dintre pianul lui Peterson si Stradivariusul lui Perlman arunca o lumina noua asupra pieselor clasice de jazz de pe acest album. Aceasta muzica picura pace si bucurie in sufletul brusc chinuit de ceea ce este o aparent neinsemnata durere in degetul mic de la picior.
