2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAthletic Bilbao a cucerit Supercupa Spaniei după o pauză de șase ani

Athletic Bilbao a cucerit Supercupa Spaniei după o pauză de șase ani

Athletic Bilbao a cucerit pentru a treia oară în istoria sa Supercupa Spaniei. Formația din „Țara Bascilor“ a învins-o pe Barcelona, cu scorul de 3-2 după prelungiri, în finala disputată duminică seara la Sevilla, cu porţile închise.

Athletic, care a mai intrat în posesia acestui trofeu în 1984 şi 2015, s-a impus prin golul marcat în debutul prelungirilor de Inaki Williams, care l-a învins pe portarul ter Stegen cu o execuţie superbă de la marginea careului (94).

Barca a condus de două ori pe parcursul timpului regulamentar, prin golurile lui Antoine Griezmann (40, 77). Bascii au restabilit însă egalitatea de fiecare dată, mai întâi prin Oscar de Marcos (42), iar apoi prin Asier Villalibre, în finalul reprizei secunde (90).

Prima eliminare a lui Messi

În finalul prelungirilor(120+1), căpitanul catalanilor, Lionel Messi, a fost eliminat după o lovitură cu mâna aplicată lui Villalibre, acesta fiind primul cartonaş roşu primit de starul argentinian într-un meci oficial în tricoul grupării „blaugrana“.

Athletic Bilbao: Unai Simon – Capa (80, Berenguer), Yeray Alvarez, Inigo Martinez (95, Unai Nunez), Balenziaga (83, Lekue) – De Marcos, Vencedor (80, Mikel Vesga), Dani Garcia, Muniain – Raul García (83, Villalibre), Inaki Williams (115, Morcillo). Marcelino.

FC Barcelona: Ter Stegen – Dest (46, Mingueza), Araujo, Lenglet (115, Trincao), Jordi Alba – Frenkie De Jong, Busquets (97, Riqui Puig), Pedri (88, Pjanic) – Ousmane Dembele (88, Braithwaite), Messi, Griezmann. Antrenor: Koeman.

În semifinalele competiţiei, FC Barcelona s-a impus cu 3-2 la loviturile de departajare de Real Sociedad, miercuri la Malaga, în timp ce Athletic Bilbao a reuşit să o elimine pe deţinătoarea trofeului, Real Madrid, pe care a învins-o cu 2-1, joi, tot la Malaga.

Anul trecut, Supercupa Spaniei s-a disputat în Arabia Saudită, unde Real Madrid a învins-o în finală, cu 4-1 la loviturile de departajare, pe Atletico Madrid.

Citește și: PSG, lider provizoriu în Ligue 1 după victoria „scurtă“ de la Angers

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS