Varianta nouă de coronavirus identificată în Africa de Sud în luna octombrie a anului trecut nu este mai mortală decât varianta obișnuită. Aceasta este însă este de 1,5 ori mai contagioasă, a concluzionat ieri un grup de experți sud-africani.
Numită 510Y.V2, această mutaţie „este cu 50% mai transmisibilă”, dar „nimic nu arată că noua tulpină este mai severă”, a declarat Salim Abdool Karim, epidemiolog şi copreşedinte al comitetului ştiinţific al Ministerului sud-african al Sănătăţii. Aceste concluzii au rezultat în special din datele colectate în principalele focare de contaminare din ţara situată în Africa australă, potrivit Agerpres.
Africa de Sud numără peste 1,3 milioane de cazuri de coronavirus
Africa de Sud numără peste 1,3 milioane de cazuri de coronavirus, dintre care circa 37.000 de morţi. Grav lovită de al doilea val al pandemiei, ţara a înregistrat luni o scădere cu 23% a numărului de cazuri, a anunţat ministrul sănătăţii, Zweli Mkhize.
Al doilea val al pandemiei exercită o presiune enormă asupra sistemului sanitar al ţării
Africa de Sud a atins fără îndoială „punctul de inflexiune” al acestui al doilea val, a declarat el, „dar este prea devreme pentru a sărbători”, deoarece, în acelaşi timp, internările în spital au crescut cu 18,3% în raport cu săptămâna precedentă. Al doilea val al pandemiei exercită o presiune enormă asupra sistemului sanitar al ţării, solicitat la maxim.
Autorităţile sud-africane au introdus noi restricţii în decembrie
„Dacă pacienţii sunt mai puţin numeroşi, mortalitatea în spital nu s-a schimbat” între primul şi al doilea val, a subliniat un specialist membru al grupului, Waasila Jassat. Descoperirea noii tulpini a obligat autorităţile sud-africane să introducă noi restricţii în decembrie.
„Lumea a subestimat acest virus. Acest virus poate evolua şi adapta”, a recunoscut un alt om de ştiinţă din cadrul grupului, Alex Sigal, de la Institutul de cercetare pentru sănătate din Africa de Sud.