12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateHarghita: Peste 100 de accidente pe pârtii de la începutul sezonului de schi

Harghita: Peste 100 de accidente pe pârtii de la începutul sezonului de schi

Peste 100 de accidente au fost înregistrate pe pârtiile din Harghita de la începerea sezonului de schi, salvatorii montani recomandând atenţie sporită şi purtarea echipamentului de protecţie corespunzător.

Şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Örs, a declarat pentru AGERPRES că în cele mai multe cazuri schiorii au suferit entorse, luxaţii şi fracturi, în urma unor căzături, şi a fost nevoie de primul ajutor acordat de salvamontişti.

Potrivit sursei citate, principalele cauze care au dus la producerea unui număr atât de mare de accidente sunt necunoaşterea echipamentelor de schi şi reglarea lor necorespunzătoare, experienţa redusă, neatenţia şi alegerea unei pârtii care depăşeşte nivelul de pregătire fizică al schiorilor.

Fekete Örs le-a cerut iubitorilor sporturilor de iarnă să aibă răbdare, întrucât toate cele aproximativ 30 de pârtii din judeţ sunt arhipline, în condiţiile în care cei care plecau, de obicei, în staţiunile de schi din Europa au rămas să schieze în Harghita.

„E foarte, foarte important să avem răbdare. Toate pârtiile sunt supraaglomerate şi din această cauză oamenii sunt mai nervoşi şi, din când în când, îşi mai pierd răbdarea. Trebuie să avem răbdare unii cu ceilalţi, trebuie să înţelegem că mai vine ambulanţa, mai trebuie oprită instalaţia, trebuie să luăm accidentaţii de pe pârtie şi de asta e important să avem răbdare. Acum, toată lumea schiază aici, nu se duce în Austria sau Franţa”, a declarat Fekete Örs, pentru AGERPRES.

El le-a cerut celor care merg să schieze să fie atenţi unii cu alţii, să aleagă pârtii corespunzătoare, să nu consume băuturi alcoolice înainte de a intra pe pârtie şi să folosească echipament corespunzător şi bine reglat.

Fekete Örs le-a transmis şi iubitorilor de drumeţii să dea dovadă de prudenţă maximă şi să parcurgă trasee scurte şi uşoare, în această perioadă în care stratul de zăpadă depăşeşte un metru în zona montană.

De asemenea, aceştia trebuie să folosească echipament corespunzător, să fie pregătiţi din punct de vedere fizic, să aibă la ei ceai cald, mâncare, lanternă şi aibă grijă de acumulatorul telefonului mobil, pentru a putea cere ajutor, dacă au nevoie.

„Zăpada e mare, pe munte e vânt şi frig, se întunecă foarte repede. Nicicum să nu mergem pe trasee mai lungi, în perioada asta nu trebuie să ne aventurăm”, a conchis Fekete Örs. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS