9.2 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTentativă de plagiat în masă, la o universitate din Suceava

Tentativă de plagiat în masă, la o universitate din Suceava

Consiliul de Administraţie al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) a decis sancţionarea cu avertisment scris a 113 studenţi, pentru tentative de plagiat, potrivit Agerpres.

„În urma propunerilor venite de la consiliile facultăţilor din cadrul Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava, în şedinţa Consiliului de Administraţie din 19 ianuarie 2021 a fost analizat modul în care membrii comunităţii academice respectă normele Codului de etică şi deontologie profesională. Constatând că încă există tentative de însuşire a unor texte de pe internet şi de prezentare a unor referate, rapoarte, lucrări care conţin un procent semnificativ de similitudini cu surse publicate deja, CA al USV a decis sancţionarea cu avertisment scris a unui număr de 113 studenţi, conform prevederilor Regulamentului cadru privind activitatea profesională a studenţilo”, se arată într-un comunicat al instituției.

Universitatea folosește un program de despistare a plagiatului

Universitatea foloseşte, de peste un deceniu, un program informatic de depistare a similitudinilor în lucrările elaborate în cadrul universităţii sau în afara acesteia, softul respectiv fiind folosit de cadrele didactice pentru verificarea tuturor lucrărilor de licenţă, disertaţie şi doctorat, precum şi a unor referate sau diverse lucrări scrise de studenţi pe parcursul anului universitar.

Totodată, studenţii de la USV sunt instruiţi privind etica şi integritatea academică.

„Suntem convinşi că, pe lângă numeroasele măsuri adoptate de conducerea USV în vederea stimulării şi premierii performanţei didactice şi ştiinţifice, propunerile facultăţilor şi hotărârea Consiliului de Administraţie vor contribui la creşterea responsabilităţii în rândul studenţilor şi la sporirea calităţii actului educaţional”, mai precizează reprezentanții universității.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS