-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaScandal între Șoșoacă și Rafila pe tema testărilor Covid-19

Scandal între Șoșoacă și Rafila pe tema testărilor Covid-19

Diana Șoșoacă, senatoarea AUR, și doctorul Alexandru Rafila, deputat PSD, s-au contrat miercuri, 20 ianuarie, la un post de televiziune, pe tema testărilor pentru persoanele infectate cu COVID 19.

Șosoacă a susținut că a primit din partea mai multor centre de recoltare de analize RT-PCR informații asupra faptului că pe documentul pe care îl primește persoana testată de COVID ar scrie, în josul paginii, cu litere mici, „activitate de recoltare neacreditată RENAR”. Cu alte cuvinte, aceste centre nu ar fi acreditate, potrivit ziare.com.

În replică, Rafila a declarat ca nu se pot acredita recoltările în sine, ci doar laboratoarele. Laboratoarele în sine nu-și pot asuma raspunderea, de exemplu, pentru manipularea testelor care ajung la ele prin intermediul ambulanțelor.

Cine a fost depistat pozitiv COVID sigur e pozitiv”

„Rafila a spus că „cine a fost depistat pozitiv COVID sigur e pozitiv” si că o eventuală eroare ar putea să dea în sensul în care un test pozitiv să iasă negativ.

Dialogul dintre Rafila și Șoșoaca

„Adică și cei negativi sunt tot pozitivi?”, l-a întrerupt Diana Șosoacă, vizibil în dezacord cu explicațiile lui Rafila.

Alexandru Rafila: „Mă lăsăți să vorbesc?”

Diana Șosoacă: „Totuși cred că pot să vă pun o întrebare”

Alexandru Rafila: „Puneți întrebări în cascadă”

Diana Șosoacă: „Pentru că sunt mai inteligență decât alții”

Alexandru Rafila: „Absolut, se vede de la distanță”

Senatoarea AUR a folosit greșit cuvântul „septic”, dorind să se refere la un mediu steril.

„Doamna Șosoacă, dvs știți ce înseamnă un mediu septic?”, a întrebat-o Rafila.

„Da, știu. Nu există în România”, a răspuns senatoarea AUR.

„Doamna Șosoacă, un mediu septic înseamnă un mediu infectat”, a corectat-o Rafila.

„A, da, aseptic”, a spus Diana Sosoaca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS