Un anonim a restituit peste 200 de monede antice parcului arheologic Paestum, din sudul Italiei, după ce s-a spovedit unui preot local, conform unui comunicat dat publicităţii joi de parcul arheologic, citat de agerpres.
„Sub protecţia sacră a secretului confesiunii, o persoană anonimă a restituit, prin intermediul preotului care l-a spovedit de la o parohie locală, un sac cu peste 200 de monede antice Parcului arheologic Paestum, solicitând să fie înmânate personal directorului (acestui parc), Gabriel Zuchtriegel”, se arată în comunicat.
„Dintre cele 208 de obiecte numismatice, 7 sunt falsuri”, a arătat Federico Carbone, profesor la universitatea locală, precizând că majoritatea pieselor sunt bătute dintr-un aliaj de bronz.
„Aceasta este cea mai recentă dintr-o serie de restituiri de artefacte de patrimoniu din partea unor persoane cuprinse de remuşcări pentru că le-au sustras în mod ilegal”, a anunţat şi conducerea parcului arheologic.
Paestum, o veche colonie elenă cucerită de romani care se află la câteva zeci de kilometri sud de Napoli, adăposteşte trei temple greceşti – printre cele mai bine conservate din întreaga lume.