8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova – FC Viitorul 1-1 | Concluziile antrenorilor Corneliu Papură și Mircea Rednic

„U“ Craiova – FC Viitorul 1-1 | Concluziile antrenorilor Corneliu Papură și Mircea Rednic

-

Universitatea Craiova și FC Viitorul au remizat în Bănie, scor 1-1, iar acest rezultat i-a nemulțumit ușor pe ambii tehnicieni.

Antrenorul Universității Craiova, Corneliu Papură, a fost supărat că elevii săi nu au fructificat mai multe dintre ocaziile create și a explicat modificările făcute la pauză.

„Au fost două reprize distincte. În prima ne-am dominat clar adversarul. Ne-am creat situații de a marca și meritam să înscriem mai mult de un gol. A doua repriză, cu toate că adversarul a echilibrat jocul, am avut cred cea mai mare ocazie de a înscrie. L-am schimbat pe Mateiu pentru că avea cartonaș galben și a fost la limită să-l ia și pe cel de-al doilea în minutul 30 și ceva. Am operat 3 modificări la pauză pentru că m-am gândit în perspectivă. Am vrut să echilibrăm în primul rând și apoi să venim cu jucători fresh, de pe bancă, sperând să înscriem“, a declarat antrenorul Științei.

Corneliu Papură: „Este important să înscriem atunci când ne dominăm adversarul“

Strategul Științei regretă că echipa sa a bătut pasul pe loc, în timp ce contracandidatele la titlu se distanțează. Consideră că sunt destule puncte rămase în joc și speră ca Universitatea Craiova să mai și câștige.

„Cu siguranță ne dorim să stăm acolo, lângă primul loc, dar o să vedem ce putem face. Sunt multe puncte în joc, dar este important să înscriem atunci când ne dominăm adversarul, așa cum am făcut-o în prima repriză. Altfel va fi destul de greu să câștigăm. Pregătim atent fiecare partidă. Trebuie să uităm meciul de astăzi cât mai repede, să luăm lucrurile bune și să mergem cu ele la meciul următor și să-l câștigăm. Acesta este programul și trebuie să ne adaptăm. Cine se adaptează mai repede și are jucătorii refăcuți mai rapid cred că are și câștig de cauză“, a menționat Papură.

Mircea Rednic este supărat pe unii dintre elevii săi

De partea cealaltă, Mircea Rednic a recunoscut că prima repriză i-a aparținut în totalitate Craiovei, dar consideră că în cea de-a doua Viitorul putea să dea lovitura.

„Niciodată nu sunt mulțumit, dar ținând cont de jocuri și de perioada asta scurtă între meciuri… În plus de asta, am jucat cu Craiova, o echipă care este pe podium și care are în componență jucători de valoare. Am făcut 4 schimbări la pauză pentru că m-a nemulțumit atitudinea unor jucători. Eu înțeleg, dar am avut o discuție deschisă cu ei. S-a făcut o risipă mare de efort cu FCSB și e normal să fie obosiți, dar corect este să-mi spui. Au intrat jucători care nu au mai fost la fel ca în meciul anterior și mai ales la mijlocul terenului, unde cei de la Craiova ne-au dominat. Nu am reușit să-i blocăm și riscam ca în prima repriză să nu se termine 1-0, ci 3-0, pentru că au avut ocazii.

Culmea e că nu au marcat din acțiunile pe care le-au avut și au făcut-o dintr-o fază fixă. Asta m-a supărat. La pauză erau necesare aceste schimbări și vreau să-i felicit pe cei care au intrat. Eu zic că este echitabil acest scor, dar în repriza a doua noi am avut mai multe ocazii ca ei“, a concluzionat Mircea Rednic.

Liga 1, etapa 18:

Vineri, 22 ianuarie: Chindia Târgoviște – Academica Clinceni 2-1, FCSB – FC Voluntari 2-1.
Sâmbătă, 23 ianuarie: Sepsi Sf. Gheorghe – Astra Giurgiu 4-1, UTA Arad – FC Argeș 1-2, Universitatea Craiova – FC Viitorul 1-1.
Duminică, 24 ianuarie – ora 18.00: Gaz Metan Mediaș – Poli Iași, ora 20.00: FC Botoșani – Dinamo.
Luni, 25 ianuarie – ora 20.30: AFC Hermannstadt – CFR Cluj.

Clasament:

Clasament oferit de flashscore.ro

Citește și: „U“ Craiova – FC Viitorul 1-1 | Bun și un punct, când n-ai cu cine da gol (galerie foto)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:00:08

(VIDEO) Dolj: Un băiat de 14 ani a murit...

Un băiat de 14 ani a murit, în această...

ȘTIRI GdS