4.5 C
Craiova
marți, 5 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentA lovit o femeie şi a fugit de la locul accidentului

A lovit o femeie şi a fugit de la locul accidentului

Poliţiştii doljeni au identificat autorul unui accident de circulaţie, în urma căruia a fost rănită o femeie de 84 de ani, din Filiaşi. Oamenii legii au stabilit că şoferul, un tânăr de 21 de ani, din Filiaşi, a accidentat femeia şi a fugit de la locul accidentului.

Potrivit oamenilor legii, accidentul în urma caruia a fost rănită femeia de 84 de ani a avut loc vineri, în Filiaşi.

„În ziua de 22 ianuarie, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi au fost sesizaţi despre faptul că o femeie de 84 de ani, din Filiaşi a fost victima unui accident de circulație produs pe raza localităţii.

La faţa locului s-au poliţiştii care, din primele verificări, au stabilit că în timp ce se deplasa pe strada Corneliu Coposu din oraşul Filiași, femeia ar fi fost acroșată din spate de un autoturism al cărui cărui conducător şi-a continuat deplasarea într-o direcţie necunoscută. Femeia a fost transportată la spital pentru efectuarea de investigaţii medicale de specialitate”, au precizat oamenii legii.

Dosar penal pe numele şoferului fugar

Poliţiştii doljeni mai spun că şoferul care a provocat accidentul este un tânăr de 21 de ani, din Filiaşi.

„Avand în vedere cele constatate, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a fost identificat conducătorul autoturismului implicat în evenimentul rutier, în persoana unui tânăr de 21 de ani, din Filiaşi. Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, au mai precizat poliţiştii doljeni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS