Marius Șumudică a plecat din România pentru a semna contractul cu Rizespor, echipa din Turcia cu care s-a înțeles după despărțirea de Gaziantep. Antrenorul român a dezvăluit că în ultima perioadă a discutat doar cu Mihai Rotaru.
Șumudică a purtat mai multe discuții amicale cu patronul Universității Craiova, dar nu s-a pus problema ca acesta să preia echipa condusă în acest moment de Corneliu Papură. „Șumi“ a mărturisit că singura echipă din țară pe care ar accepta să o antreneze ar fi echipa lui Rotaru.
„Nu se pune problema să mă întorc acum în România acum. Singura discuție pe care am avut-o, mai mult amicală, a fost cu Rotaru. Este prietenul meu, e un băiat deosebit, pe care îl respect. A trecut printr-o perioadă grea când a avut COVID. Îl sunam, îl bârâiam cred că mai rău ca soția. Îl sunam zi de zi, este prietenul meu. Deocamdată, așa a zis: „Șumi, suntem prea buni prieteni și nu vreau să ne certăm”. Craiova este singura echipă la care m-aș fi întors să antrenez în România.
Nu îmi lipsește nimic, nici mie nici copiilor mei de acum încolo. Cei trei ani din Turcia plus anul din Arabia mi-au dat o liniște financiară și aș lucra oriunde, fiindcă iubesc fotbalul”, a spus Șumudică, citat de Digi.
Șumudică o va prelua pe Rizespor de pe locul 12. Noua echipă a antrenorului român are 25 de puncte și este la șase puncte distanță de zona retrogradării.
Citește și: „U“ Craiova – FC Viitorul 1-1 | Concluziile antrenorilor Corneliu Papură și Mircea Rednic