Direcția de Sănătate Publică Gorj propune ca orașul Bumbești-Jiu pentru centrul de vaccinare destinat profesorilor. Autoritățile locale urmează să amenajeze centrul de vaccinare la Sala de Sport, situată pe Aleea Stadionului numărul 3 B.
Aici vor funcționa spațiile pentru triaj, vaccinare și camerele de așteptare pentru beneficiarii cărora li se administrează vaccinul și care trebuie să fie supravegheați 15 minute de către cadrele medicale, pentru a se vedea dacă apar reacții adverse. Direcția de Sănătate Publică Gorj a decis că nu este util ca un centru de vaccinare pentru profesori să fie înființat în municipiul Târgu Jiu, cu toate că o mare parte a dascălilor din județ se află la școli din oraș.
De altfel, jumătate dintre elevii și profesorii din Gorj învață la unități din municipiul Târgu Jiu. Prin urmare, ar fi fost mult mai la îndemână ca imunizarea profesorilor să fie realizată la un centru din municipiul reședință de județ. În plus, orașul Bumbești-Jiu este situat chiar în partea de nord a județului Gorj, iar pentru dascălii din Turceni, de exemplu, va fi un efort suplimentar să facă deplasarea, mai ales că punctul de imunizare va fi deschis din 8 februarie, când va începe și școala.
La Târgu Jiu sunt deja 3 centre
Șefii Direcției de Sănătate Publică au avut în vedere, când au ales orașul Bumbești-Jiu pentru a găzdui centrul de vaccinare pentru profesori, și faptul că în Târgu Jiu sunt deja trei centre de vaccinare. Este vorba de unul la Spitalul Județean de Urgență și câte unul la Stadionul Municipal și Sala de Sport de la o unitate de învățământ.
Profesorii și celelalte categorii de salariați din învățământul preuniversitar din Gorj au început însă să se înscrie pe platforma de vaccinare. Este vorba de un procent de 40% din totalul celor aproape 4.000 de profesori. Mai mult de o mie au și fost programați la vaccinare și numărul va crește până pe 8 februarie. Cel mai probabil, mai mult de jumătate dintre cadrele didactice din Gorj (3.958 de persoane), precum și personalul auxiliar și cel nedidactic(1.300 de persoane) vor fi programați la vaccinare la alte centre din județ.
Pentru Bumbești-Jiu nu vor mai rămâne prea mulți salariați din învățământ. Acesta ar putea fi un avantaj și se va putea încheia mai repede campania de vaccinare a dascălilor care au optat pentru acest lucru. Nu se știe încă dacă după 8 februarie profesorii vor fi obligați să se vaccineze doar la centrul din Bumbești-Jiu sau vor putea alege în continuare orice alt centru, dacă vor fi locuri disponibile.