Lucrează de mulți ani cu copii și multe mame își pun nădejdea în mâinile ei magice. Se numește Minola Ștefan și face kinetoterapie chiar și cu bebeluși. Adesea, îi trec pragul cabinetului mame cu copii care merg pe vârfuri. Minola explică motivele apariției mersului greșit și ce putem face pentru a-l preveni sau pentru a-l corecta.
„Lucrez cu copii cam de la începutul anilor 2000 și, printre micuții care ajung la mine se numără și copii care merg pe vârfuri”, spune Minola.
Motivele pentru care apare mersul pe vârfuri pot fi diferite, spune kinetoterapeutul. Cauzele cele mai serioase sunt cele neurologice, iar acestea pot apărea la copii prematuri, la copii care s-au născut mai greu, la copiii ai căror mame au avut diverse probleme pe sarcină, precum trombofilia. „Și copiii pot face accidente vasculare”, precizează Minola Ștefan. Pornind de la problemele neurologice, mersul pe vârfuri poate fi asociat unei parapareze (paralizie incompletă a membrelor – n.r.).
În primul rând, trebuie stabilit ce fel de problemă are copilul: dacă este una de ordin neurologic sau una cauzată de stimularea incorectă a acestuia.
Sfatul specialistului: Nu cumpărați premergătoare
Copilul este incorect stimulat atunci când este pus în premergător, atrage atenția specialistul, sau când părintele încearcă să îl facă să meargă prea devreme.
„Sunt părinți care îi iau de mânuțe pe copii să meargă cu ei dinainte de a sta în fund. Sau care îi pun să stea în premergător de la șase luni. E mult prea devreme și premergătorul nu este recomandat. Părinții nu trebuie să cumpere premergătoare. Abia între 6 și 8 luni copilul ajunge să stea șezut nesusținut. Dacă nu poate sta singur așa, e clar că nici să meargă nu va putea”, transmite kinetoterapeutul.
„Mersul este o activitate involuntară, dar care se învață, la fel ca scrisul. Dacă un copil nu este stimulat corect, el va merge cum crede. Este important ca părinții să înțeleagă că nu trebuie să se grăbească, trebuie să urmărească etapele firești de dezvoltare ale copilului”, adaugă aceasta. „Dacă nu sunt siguri pe o informație, să întrebe medicul de familie, medicul pediatru, să citească. Să se informeze corect”.
După vârsta de 3 ani, șansele îndreptării mersului încep să scadă
Dacă părinții observă cum copilul începe să meargă pe vârfuri, ar trebui să meargă la medicul pediatru, care îi va îndruma către un neurolog sau kinetoterapeut. Chiar dacă ajunge la kinetoterapeut și este nevoie de neurolog, kinetoterapeutul își dă seama dacă este nevoie și de sprijinul neurologului. „Eu, în calitate de kinetoterapeut, atunci când constat că este o problemă mai serioasă decât o achiziție greșită, îi îndrum pe părinți către neurolog. Și am mulți copii care au fost diagnosticați astfel”, precizează Minola Ștefan.
Cel mai important este, însă, ca părintele să ceară părerea unui specialist. Pentru că altfel, există posibilitatea ca un copil care ajunge prea târziu la specialist să nu mai poată fi corectat. „Dacă un copil este mai mare de trei ani, șansele de a-l dezvăța de mersul incorect sunt din ce în ce mai mici. Motivul este că el deja a învățat un mers greșit și trebuie să îl faci să înțeleagă că trebuie să își șteargă din creier acel tipar învățat greșit și să îl înlocuiască, apoi, cu tiparul corect”.
Ideal este să previi învățarea mersului greșit prin evitarea premergătorului și prin urmărirea etapelor dezvoltării, insistă specialistul: „Nu trimitem copilul la facultate înainte de a face liceul. Cam așa vor părinții”.
Copilul ar trebui să exerseze și acasă
Odată ajuns la cabinet, kinetoterapeutul îi evaluează copilului achizițiile specifice vârstei. „De exemplu, dacă un copil are 7 luni, eu urmăresc dacă se rostogolește, dacă se ridică de mânuțe, dacă stă în fund. Etapa de stat în picioare este la 8 luni, când copilul trebuie să se susțină pe propriile tălpi când este ținut de subraț, de trunchi”, explică Minola.
Kinetoterapia pentru copii implică o serie de exerciții specifice, în funcție de evaluarea copilului, de vârsta și necesitățile sale.
Când există și o cauză neurologică, achizițiile se fac mai greu, iar kinetoterapeutul poate avea nevoie de o abordare mai diferită: „Sunt mai irascibili, trebuie să te joci mai mult cu ei, să ai mai multă răbdare. Dacă se supără devin și mai greu de convins, se ridică și mai mult pe vârfuri”.
O ședință de kinetoterapie cu copiii durează între 30 și 45 de minute, precizează Minola Ștefan. „Copiii mai mici, până într-un an, rezistă cu siguranță 30 de minute, iar copiii mai mari pot rezista și mai mult”.
Pentru copiii cu probleme neurologice, este indicat ca aceste ședințe să aibă loc zilnic, în timp ce la ceilalți copii, ele pot avea loc și o dată sau de 2 ori pe săptămână, în funcție de situația particulară. Specialistul spune că îi încurajează pe părinți să exerseze cu cei mici și acasă o parte din lucrurile pe care copiii le fac în cabinet și care sunt mai accesibile. „Eu le spun mămicilor: Ce credeți că puteți face din ce ați văzut aici, faceți. Este și benefic și este și o modalitate de a interacționa cu copilul lor. Iar acasă, copilul este în mediul lui și este mai receptiv. Apoi revine în cabinet obișnuit deja cu exercițiile și se adaptează mai ușor”, transmite kinetoterapeutul.
Nu trebuie făcute comparații între copii
Una dintre greșelile frecvent întâlnite în rândul părinților, spune Minola, este să întrebe alți părinți despre o problemă pe care o întâmpină în loc să apeleze la un specialist. Și adesea compară achizițiile propriului copil cu achizițiile altor copii, ceea ce este total greșit. „Nu toți copiii învață la fel. Și la școală pot vedea că nu toți copiii au aceleași achiziții. Unii învață mai bine engleza, alții mai prost. Niciodată nu trebuie comparați copiii, chiar dacă au aceeași vârstă. Dacă au un semn de întrebare, să întrebe un specialist. Eu cred mult în instinctul mamei, care simte că e ceva în neregulă cu copilul său. Dacă au acest sentiment, să își asculte instinctul și să caute răspunsuri.”
