-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRegiunea Madrid suspendă vaccinarea două săptămâni din lipsă de doze

Regiunea Madrid suspendă vaccinarea două săptămâni din lipsă de doze

Autoritățile sanitare din Madrid au suspendat vaccinarea anti-Covid-19 săptămâna aceasta și cea viitoare din lipsă de doze, a anunțat azi adjunctul președintelui regiunii Madrid, Ignacio Aguado, citat de agerpres.

Regiunea a oprit vaccinarea de noi persoane, ținând puținele doze pe care le mai are pentru rapel la persoanele cărora li s-a administrat prima doză, a spus Aguado.

Regiunea Madrid a vaccinat 180.000 de persoane de la începutul campaniei și până acum, a afirmat acesta.

”Din nefericire, așa cum suspectam, ritmul de livrare a fost întrerupt”, a mai spus oficialul.

Spania a administrat 1,3 milioane de doze la cei din căminele de îngrijire și la personalul sanitar din linia întâi, circa 10% dintre ei primind deja a doua doză.

În prima fază, până la sfârșitul lunii februarie, guvernul spaniol intenționează să inoculeze aproximativ 2,5 milioane de persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS