8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBani falși găsiți de DIICOT în locuințele mai multor români. Printre ei sunt și craioveni

Bani falși găsiți de DIICOT în locuințele mai multor români. Printre ei sunt și craioveni

-

Procurorii DIICOT-S.T. Braşov au efectuat un număr de 28 de percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Brașov, Craiova, Ploiești și a judeţului Alba. Procurorii au vizat destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc.

Începând cu luna august 2020, un număr de 3 suspecţi, au constituit pe raza municipiului Brașov, un grup infracțional organizat având ca principal obiectiv obținerea unor sume mari de bani din falsificarea de monedă străină, respectiv euro, de diferite cupiuri.

Au contrafăcut și lei

Din investigații a rezultat faptul că o parte dintre membrii grupului au întrevăzut o oportunitate și din contrafacerea de bancnote emise de către statul român, respectiv bancnote din cupiură de 100 de lei, sens în care au desfășurat mai multe activități, în vederea obținerii unei calități a bancnotei cât mai apropiată de original.

Un alt palier abordat a fost reprezentat de implicarea în activități de trafic de droguri de risc și de mare risc, sens în care membrii grupului au oferit/vândut droguri de risc și de mare risc (cannabis și cocaină), mai multor persoane.
S-a reţinut faptul că, în perioada 25 – 31 ianuarie 2021, membrii grupării au intenționat să pună în circulație suma de 50.000 de euro, compusă din bancnote din cupiură de 50 de euro falsificate.

Au fost confiscați bani, droguri,aparatură, etc

În urma perchezițiilor efectuate, a fost identificată aparatura folosită în activitățile de falsificare (imprimante, scanere, calculatoare, cerneluri speciale), documente de identitate ce par a fi contrafăcute, suma de 445.770 de euro, formată din bancnote de diferite cupiuri, susceptibile a fi falsificate, aproximativ 1.250 de grame de cannabis, 10 grame de cocaină, precum și sumele de 11.670 de euro, 800 de dolari și 42.780 de lei.


La sediul DIICOT- S.T.Braşov au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 21 de persoane.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate Craiova, Ploiești, Alba și București, şi al jandarmilor din cadrul G.M.J. Burebista Brașov.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:00:08

(VIDEO) Dolj: Un băiat de 14 ani a murit...

Un băiat de 14 ani a murit, în această...

ȘTIRI GdS