Autoritățile germane recomandă, într-un proiect de declarație, ca vaccinul AstraZeneca împotriva Covid-19 să nu fie folosit pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani.
Într-o declarație a Comisiei Permanente pentru Vaccinuri din cadrul Institutului Robert Koch, principala agenție de sănătate publică din Germania, se spune că „nu există date disponibile în prezent pentru a stabili cât de eficient este vaccinul peste 65 de ani”, conform Financial Times. Din acest motiv, comisia a recomandat folosirea vaccinului doar pentru persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani.
Conform RKI, cele două vaccinuri aprobate de autoritățile UE – BioNTech / Pfizer și Moderna – au fost considerate „echivalente din punctul de vedere al siguranței și eficacității”.
Șeful AstraZeneca, Pascal Soriot, spunea recent pentru cotidianul La Repubblica: „Avem date care arată o producție masivă de anticorpi împotriva virusului la vârstnici, similar cu ceea ce vedem la persoanele mai tinere. Este posibil ca unele țări, din prudență, să folosească vaccinul nostru pentru tineri. E bine. Nu există suficiente vaccinuri pentru toată lumea. Deci, dacă vor să folosească un alt vaccin pentru persoanele în vârstă și vaccinul nostru pentru cei mai tineri, care este problema?”.