7.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024

Horoscop

Berbec
Din punct de vedere financiar, puteţi descoperi azi că aveţi nevoie de atât de puţin. Reuşiţi să vă reduceţi la minimum nevoile de subzistenţă, nu vă întindeţi mai mult decât vă e plapuma, nu aveţi mari bătăi de cap legat de bani şi bunuri. Deşi acasă puteţi fi răsfăţat de către parinţi, aveţi destulă energie să interveniţi activ în treburile domestice.

Taur
Astăzi tendinţa de a fi prin excelenţă cu capul în nori, nepractic, s-ar putea să vă coste destul de scump, la propriu şi la figurat. Lipsa de luciditate şi realism vă poate duce în situaţia unor calcule financiare fanteziste, unor cheltuieli eronate, imposibil de reparat ulterior.

Gemeni
În ideea că vă doriţi să întreprindeţi câteva demersuri pentru a încheia o afacere rentabilă sau un contract profitabil şi bănos, s-ar zice că azi dispuneţi de capacităţile intuitive, raţionale şi logice necesare. Abţineţi-vă însă să căutaţi extravaganţe prea costisitoare.

Rac
Felul în care vă raportaţi la o relaţie de iubire e probabil azi cel optim. Evitaţi să vă mai autovictimizaţi, să vă mai plângeţi şi să-l mai învinovăţiţi pe celălalt de tot ce nu funcţionează între voi. Vă asumaţi ceea ce simţiţi şi ceea ce faceţi, ceea ce gândiţi în cuplu.

Leu
E posibil să aveţi o fire nemulţumită, nervoasă şi frământată de suspiciuni şi neîncredere. Fie vă aventuraţi negândit şi vă cheltuiţi fondurile pe un lucru supraestimat ca valoare, fie vă temeţi să daţi drumul banilor să circule şi-i ţineţi la saltea.

Fecioară
Probabil că prietenii vă vor găsi brutal de sincer, de rudimentar şi primitiv în felul în care comunicaţi, în care vă construiţi un dialog. Interesant e că tindeţi probabil să le daţi dreptate în anumite cazuri, deşi în altele, obiecţiile nu fac decât să pună sare pe rană.

Balanţă
Se anunţă pentru azi o zi favorabilă chestiunilor de ordin financiar. Ştiţi probabil înspre ce direcţii se pot duce cu folos banii şi dinspre ce direcţii puteţi aştepta câştiguri diverse. Viaţa interioară s-ar putea arăta ceva mai zbuciumată, fiind posibil să vă treacă diverse crize de furie şi iritabilitate.

Scorpion
Astăzi aţi putea constata că, deşi aţi pus la punct cu deosebită minuţiozitate diverse strategii financiare, banii întârzie să apară sau nu încetează să vi se scurgă printre degete. Sentimental însă se poate să sesizaţi o îmbunătăţire a climatului afectiv, fiind posibil să se deblocheze relaţii de iubire.

Săgetător
E posibil ca partenerul de cuplu să joace azi un joc periculos, să se arate mai dispus la flirt şi frivolităţi afective, ceea ce ar putea declanşa reflexul geloziei şi al posesivităţii. Aţi putea fi într-atât de devotat familiei încât să trageţi înspre casă şi să vă simţiţi foarte răsfăţat emoţional, dar şi financiar.

Capricorn
S-ar putea să experimentaţi o stare de confuzie, să nu vă daţi seama foarte exact cât e închipuire şi cât e realitate din ceea ce trăiţi. Poate fi o zi în care nu ştiţi să visaţi sau, dimpotrivă, visaţi într-atât de abundent încât încetează orice legătură obiectivă cu lumea cotidiană.

Vărsător
S-ar putea ca azi să manifestaţi un exces de generozitate. Puteţi trăi cu senzaţia că aveţi tot ce vă trebuie, ba chiar mai mult şi lăsaţi de la voi, fără prea multe insistenţe din partea celorlalţi. Vă simţiţi darnic şi puteţi face cadouri celor apropiaţi, din familie, mici atenţii care vor fi apreciate cum se cuvine.

Peşti
E indicat să încercaţi a vă menaja mai mult, fizic, dar şi psihic, să vă odihniţi şi să recuperaţi măcar parte din energia pierdută. E posibil să vă simţiţi destul de stins, epuizat şi apatic, lipsit de chef sau de o motivaţie serioasă pentru a realiza ceva de amploare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS