2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPatru morţi în avalanşe în Austria

Patru morţi în avalanşe în Austria

Patru persoane şi-au pierdut viaţa în mai multe avalanşe produse weekendul trecut în Austria, a anunţat poliţia din landul Tirol, situat în vestul ţării, scrie agerpres.

Un bărbat, de 37 de ani, şi o femeie, de 38 de ani, ”au declanşat sâmbătă dimineaţă o avalanşă la 2.100 de metri altitudine”, în Sellrain, a indicat poliţia într-un comunicat emis luni. „Ambii au fost îngropaţi complet” în zăpadă, iar trupurile lor au fost găsite abia duminică seară.

Poliţia a anunţat sâmbătă moartea unui tânăr german, de 16 ani, pe domeniul Kühtai. Acesta nu era echipat cu un dispozitiv de detectare şi schia în afara pârtiei, împreună cu doi prieteni, la peste 2.600 de metri altitudine, în momentul în care a fost măturat de o avalanşă.

Un austriac, de 48 de ani, a murit într-o altă avalanşă, sâmbătă, în timp ce se afla într-un tur de schi, la 2.327 metri altitudine, în staţiunea Axamer Lizum, în afara perimetrului autorizat.

Pe lângă aceste trei accidente, alte patru avalanşe au surprins sâmbătă mai multe persoane în landul Tirol, fără a fi consemnate decese.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS