6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCe spune BOR despre bebelușul mort după botez

Ce spune BOR despre bebelușul mort după botez

Patriarhia Română a cerut Arhiepiscopiei Sucevei să urgenteze ancheta în cazul bebelușului mort la scurt timp după ce a fost botezat. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, a declarat că scufundarea durează, în mod normal, doar o fracțiune se secundă. Acesta a precizat că se foloseste o tehnică specială, astfel încat copilul să nu înghită apa.

„Am transmis la Suceava rugămintea urgentării anchetei pe care o desfășoară Arhiepiscopia Sucevei. Rezultatul acesteia, coroborat cu rezultatul anchetei desfășurate de autoritățile laice, va fi făcut public de Arhiepiscopie. Cât mai curând. Poziția Patriarhiei Române este una de profundă compasiune față de familia copilașului decedat, atât de greu încercată acum și a cărei durere nici nu o putem înțelege deplin”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, potrivit Digi24.

Vasile Bănescu, purtatorul de cuvânt al Patriarhiei Romane, a declarat, în cazul bebelușului din Suceava, că această scufundare durează, în mod normal, doar o fracțiune se secundă.

„Există o tehnică specială, pe care un preot experimentat o folosește întotdeauna”

„Această scufundare, chiar dacă durează o fracțiune de secundă, se face nu oricum. Să nu ne imaginam că un copil poate fi introdus în apă fără acoperirea nărilor, a gurii, și a urechilor. Există o tehnică specială, pe care un preot experimentat o folosește întotdeauna.

Își pune mâna dreaptă pe fața copilașului. Acesta fiind foarte mic, mâna acoperă nasul, gura și urechile. Așa se scufundă pentru o fracțiune de secundă copilul. Nu oricum, nu cu capul descoperit, pentru a nu înghiți apă. Tocmai de aceea se folosește tehnica aceasta, care se învață pe parcursul seminarului și în timpul facultăți, la orele de liturgică”, a explicat Vasile Banescu, potrivit ziare.com.

Și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a transmis un comunicat de presă după vestea morții bebelușului.

„Ne este greu să înţelegem de ce Dumnezeu a îngăduit această încercare grea”

„Am primit cu multă durere şi tristeţe în suflet vestea despre pruncul Iustin, de doar şase săptămâni, care a plecat mult prea devreme la Cer, să se alăture îngerilor, în dimineața zilei de 1 februarie 2021. Ziua care ar fi trebuit să fie una a bucuriei, a îmbrăcării pruncului Iustin în „haină luminoasă”, s-a preschimbat într-o zi a suferinței pentru părinții, nașii, familia şi comunitatea sa, care i-au așteptat cu nerăbdare venirea în lume. În acest moment de tulburare pentru toţi cei ce în loc de haine de sărbătoare vor îmbrăca haine cernite, inclusiv pentru preotul slujitor, ne este greu să înţelegem de ce Dumnezeu a îngăduit această încercare grea”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei.

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor transmite că a luat deja legătura cu preotul și cu cei prezenți, pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut această tragedie și a decide măsurile necesare.

Bebelușul de doar șase săptămâni ar fi înghițit foarte multă apă și a fost resuscitat de medici

Bebelușul de doar șase săptămâni ar fi înghițit foarte multă apă și a fost resuscitat de medicii de pe ambulanța SMURD, ajunsă de urgență la fața locului. Incidentul a avut loc în Suceava, la biserica „Sfinții Constantin și Elena”, părinții fiind cei care au sunat la 112.

„Un copil de o lună și jumătate a fost găsit în stop cardio-respirator la biserică după botez. Acesta a fost resuscitat de echipajul SMURD. A ajuns în stare gravă pe secția ATI, intubat și ventilat mecanic”, a declarat duminică seara, la câteva ore după incident, doctorul Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava.

„Botezul se face prin întreita cufundare, după rânduielile Bisericii”

Protopopul Doru Budeanu a confirmat pentru presa locală din Suceava că bebelușul a fost scufundat complet în apă, arătând că „botezul se face prin întreita cufundare, după rânduielile Bisericii”.

Polițiștii suceveni au anunțat că a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă după moartea copilului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS