4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn elev de 16 ani a fost „primar pentru o zi” la Motru

Un elev de 16 ani a fost „primar pentru o zi” la Motru

Un elev, de 16 ani, din Motru, Gorj, a fost primar pentru o zi. Este vorba de o inițiativă a edilului Cosmin Morega adresată persoaneor cu vârsta cuprinsă între 16 și 26 de ani.

Prima persoană care a fost luni primar pentru o zi este elev în clasa a X-a și se numește Gabriel Alin Băiceanu. Tânărul a coordonat activitatea primăriei, alături de edilul Cosmin Morega. Un număr de 19 tineri au răspuns la inițiativa primăriei.  Aceștia vor fi invitați în zilele următoare la primărie.

„De la 1 februarie, tinerii vor fi prezenți pe rând, timp de 1 zi, alături de Primarul municipiului Motru, la toate activitățile administrative, politice din acea zi. Practic, începând cu ora 8:00 și până la 16:00-20:00, în funcție de programul zilei, vor participa activ la activitățile din acea zi.

Fiecare participant va fi apelat telefonic pentru confirmarea participării. În cazul în care sunt participanți care s-au înscris și nu se regăsesc, vă rugăm să lăsați un mesaj pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Motru. Mulțumesc tinerilor care s-au înscris la această provocare.

Sper ca după această perioadă, cât mai mulți tineri să facă un pas curajos spre administrația publică, politică, pentru ca împreună să putem schimba mentalități, mod de lucru și să punem în practică ideile lor îndrăznețe și de multe ori benefice.”, a declarat primarul din Motru, Cosmin Morega.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS