-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCe este și cum funcționează vaccinul AstraZeneca

Ce este și cum funcționează vaccinul AstraZeneca

România se pregătește și pentru vaccinul AstraZeneca. Până la sfârșitul lunii martie, în ţară ar urma să vină 1,3 milioane de doze din aceste vaccin. Vor fi deschise încă 180 de centre de vaccinare.

Experții Ministerului Sănătății și ai Agenției Naționale a Medicamentului trebuie să stabilească persoanele care vor primi acest ser. Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca și Universitatea Oxford este diferit de cele de la Pfizer-BioNTech și Moderna, potrivit Digi24.

Cele din urmă au la bază tehnologia ARN mesager. Primul se bazează pe un virus gripal inactivat și modificat genetic.  

„Recomandarea pentru utilizarea acestui vaccinului AstraZeneca este după vârsta de 18 ani. Datele de eficacitate sunt în jur de circa 60% și se poate administra persoanelor de peste 18 ani, în două doze, la un interval cuprins între 4 și 12 săptămâni.

În studiile clinice desfășurate și care au stat la baza autorizării, majoritatea datelor sunt disponibile pentru grupa de vârstă până la 55 de ani. Rămâne să luam o decizie, după ce vom primi un punct de vedere de la Agenția Medicamentului, care va fi intervalul de vârstă pentru care vom folosi vaccinul AstraZeneca.

Celelalte țări europene, precum Italia sau Germania și Austria, au decis deja că nu-l vor folosi la persoane de peste 55, respectiv 65 de ani. În funcție de decizia pe care o vom lua, se vor deschide sloturi noi de centre de vaccinare la nivel național”, a declarat marți președintele campaniei de Vaccinare, Valeriu Gheorghită.

Pentru fiecare român, serul folosit va fi ales pe criterii medicale

În alte țări, precum Germania și Austria, serul AstaZeneca nu este folosit pentru persoane cu vârste peste 65 de ani – chiar 55, în unele părți, precum Italia. În testele clinice au fost incluși puțini voluntari din această categorie de vârstă, așa că nu se cunosc exact efectele. Pe de altă parte, reprezentanții Comisiei Naționale de Vaccinare spun că, pentru fiecare român, serul folosit va fi ales pe criterii medicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS