7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConsiliul Elevilor cere ca prima săptămână să fie exclusiv online

Consiliul Elevilor cere ca prima săptămână să fie exclusiv online

Consiliul Elevilor solicită ca prima săptămână de școală să se desfășoare exclusiv online, pentru a da timp școlilor să se pregătească. Elevii reclamă faptul că școlile nu au la dispoziție în acest moment decât trei zile, în condițiile în care ordinul comun al ministrului educației și ministrului sănătății nu a fost încă publicat.

„Consiliul Național al Elevilor salută măsura descentralizării deciziei privind redeschiderea școlilor, însă trage un semnal de alarmă cu privire la normele în baza cărora se vor lua aceste decizii. Până la acest moment nu a fost publicat ordinul comun al ministrului educației și ministrului sănătății privind măsurile de siguranță din școli. Acest aspect se traduce în faptul că școlile vor avea, în cel mai bun caz, doar 3 zile la dispoziție pentru a se pregăti de începerea cursurilor în format fizic, după 3 luni de școală online”, se arată în comunicatul transmis de CNE.

„3 zile reprezintă o perioadă nepermis de scurtă”

Aceștia consideră că „3 zile reprezintă o perioadă nepermis de scurtă, care nu le oferă școlilor timpul necesar pentru a derula toate pregătirile, atât din punct de vedere birocratic (ajustarea orarului, în funcție de elevii și cadrele didactice care vor participa la cursuri de acasă, aprobarea hotărârilor CJSU/CMBSU de functionare a școlilor, după caz etc.), cât și din punct de vedere sanitar (igienizarea școlilor și dotarea acestora cu materiale sanitare.”

Consiliul Național al Elevilor solicită ca prima săptămână de școală din al doilea semestru să se desfășoare în format exclusiv online, pentru a la oferi unităților de învățământ timpul necesar pregătirilor, „urmând ca din a doua săptămână să se aplice scenariile prezentare de către Președintele României”.

„Am purtat mai multe discuții cu directori din întreaga țară, care ne-au transmis că nu vor să acționeze până când nu primesc indicații clare din partea autorităților. A deschide școlile fără toate pregătirile necesare înseamnă să pui în pericol milioane de elevi. Facem apel la autorități să ia decizia rațională și responsabilă, de a organiza prima săptămâna de școală din al doilea semestru în regim online, pentru a le permite școlilor să se pregătească pentru cea de-a doua săptămână”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Citește și: Încep să vină facturile mari la energie electrică

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS