Ediţia 2021 a concursului muzical Eurovision va fi organizată în luna mai într-un format limitat, din cauza restricţiilor sanitare, au transmis organizatorii, citaţi de tvr.
Competiția va avea loc în oraşul olandez Rotterdam. Semifinalele se vor desfăşura pe 18 şi 20 mai, iar finala pe 22 mai. La competiţie participă 41 de ţări.
Unele interpretări vor fi susţinute în oraş într-o manieră de ”distanţare socială”, au precizat organizatorii, fără să specifice dacă va fi permis accesul publicului.
Unele delegaţii ar putea trimite interpretări înregistrate.
”Concursul muzical Eurovision îşi va face cu siguranţă mult aşteptata revenire în luna mai a acestui an în ciuda pandemiei, însă, în condiţiile actuale, este în mod regretabil imposibil să desfăşurăm evenimentul în maniera în care eram obişnuiţi”, a precizat Martin Osterdahl, supervizorul executiv al evenimentului, într-un comunicat citat de Agerpres.
Decizia finală, în aprilie
Olanda găzduieşte cea de-a 65-a ediţie a evenimentului, care atrage un număr de circa 200 de milioane de telespectatori, după ce cântăreţul olandez Duncan Laurence a câştigat ediţia din 2019, cu melodia ”Arcade”.
Concursul a fost anulat anul trecut, la scurt timp după debutul pandemiei de coronavirus în Europa.
Miercuri, organizatorii au spus că încă analizează posibilitatea unui scenariu în care o parte dintre invitaţi ar putea participa cu respectarea ”măsurilor stricte de sănătate şi securitate, inclusiv testări frecvente pentru Covid-19”.
Aceştia au mai precizat însă că acest plan ar putea să fie redus ”în mod realist” şi că vor returna oricum banii pentru biletele achiziţionate până în prezent. O decizie finală în ceea ce priveşte prezenţa publicului ar putea fi luată abia la mijlocul lui aprilie, a precizat un purtător de cuvânt.