Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de Cod galben de vânt, până deseară la ora 21.00, în mai multe zone din țară.
În intervalul menționat, vântul va avea intensificări temporare în nord-vestul și centrul țării cu viteze de 55…60 km/h, iar pe arii restrânse 70…80 km/h.
În zona montană vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, îndeosebi în Carpații Orientali, rafalele vor depăși 90…120 km/h, spulberând zăpada și determinând diminuarea vizibilității.
Intensificări ale vântului, cu viteze în general de 40…50 km/h se vor semnala local și în restul teritoriului.
În noaptea de joi spre vineri (4/5 februarie) vântul va mai prezenta intensificări în zona de munte și în nord-est.
ANM a emis o altă avertizare de Cod galben de intensificări ale vântului, în intervalul 4 februarie, ora 21.00 – 5 februarie, ora 6.00. În noaptea de joi spre vineri vântul va continua să prezinte intensificări în cea mai mare parte a zonei montane, dar cu viteze mai mari în Carpații de Curbură și în Carpații Meridionali, unde rafalele vor atinge 70-80 km/h, iar pe creste 90-110 km/h.