9 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimul studiu care arată că acțiunea de vaccinare din Israel funcționează

Primul studiu care arată că acțiunea de vaccinare din Israel funcționează

Un nou studiu, publicat vineri, indică, pentru prima oară, că vaccinarea pe scară largă din Israel este eficientă atât din punct de vedere al prevenirii infectării cu coronavirus cât și în prevenirea unei forme serioase de Covid-19 la cei vaccinați, scrie Telegraph.

Această analiză vine după ce, săptămâna aceasta, un alt studiu arăta că vaccinul Pfizer a început să schimbe dinamica epidemiei de Sars-Cov-2 din Israel, țară unde aproape 40% din populație a primit cel puțin o doză.

Ultimul studiu, publicat de profesorul Dvir Aran, biolog la Institutul de Tehnologie Techion-Israel, sugerează că vaccinul este eficient în proporție de 66-85% în prevenirea infecției și 87-96% în prevenirea unei forme grave a bolii.

Cifrele nu sunt atât de ridicate ca în testele clinice de faza a treia ale Pfizer, dar nu sunt departe de acestea.

”Analiza noastră furnizează o estimare a eficienței vaccinului în reducerea testării pozitive și a cazurilor grave. Deși estimarea este mai redusă decât eficacitatea din testele Pfizer, totuși este substanțială și ne dă încredere în eficacitatea vaccinului”, spun autorii.

Gradul în care vaccinul Pfizer pare că blochează infecția este, probabil, cel mai puternic semnal de până acum că poate stopa transmiterea virusului, elementul cheie pentru a ajunge la imunitatea de grup.

Totuși, rezultatele sugerea și că prima doză a vaccinului s-ar putea să nu fie ”foarte eficientă” în reducerea numărului de cazuri, ceea ce pune sub semnul întrebării strategia Marii Britanii de a pune un interval de 12 săptămâni între doze, nu 3, cum recomandă Pfizer.

”Se vede cum, imediat după a doua doză, eficiența are o creștere bruscă”, a spus Aran, adăugând că acest lucru ar putea fi explicat fie prin efectul imediat al celei de-a doua doze, ori prin faptul că prima doză își face efectul după 3 săptămâni. ”Va trebui să așteptăm și să vedem statisticile din Marea Britanie”, a adăugat acesta.

Un a doilea studiu israelian arată că această campanie de vaccinare a avut un impact asupra numărului de cazuri, internărilor și gravității Covid-19 la cei peste 60 de ani, primul grup vaccinat în Israel.

În acest grup, a fost consemnată o scădere de 35% a numărului de infectări, o reducere cu 30% a spitalizărilor și cu 20% mai puțini bolnavi în stare critică în cele două săptămâni de dinaintea datei de 1 februarie.

Anunțând rezultatele studiului, principalul autor, profesorul în științe informatice Eran Segal de la Institutul Weizmann a declarat: ”Putem spune, cu prudență, că magia a început”.

Acesta a adăugat că, prin comparație cu rezultatele din alte segmente de vârstă și cu trendul din primul val al pandemiei, se poate spune cu o ”certitudine rezonabilă” că vaccinul funcționează.

Citește și: Cum încep școlile în județul Dolj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS