2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate38.807 persoane - imunizate în ultimele 24 de ore

38.807 persoane – imunizate în ultimele 24 de ore

Comitetul naţional pentru vaccinarea anti-COVID (CNCAV) informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 38.807 de doze de vaccin, dintre care 33.862 de doze de vaccin Pfizer şi 4.945 doze de vaccin Moderna, potrivit datelor puse la dispoziţie marţi de INSP prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Dintre acestea, 935 de persoane au primit prima doză de vaccin Pfizer, iar 32.927 – rapelul, în timp ce 4.945 de persoane au fost imunizate cu prima doză de vaccin Moderna.

Până în prezent, conform CNCAV, au fost administrate 889.756 de doze de vaccin Pfizer (începând cu data de 27 decembrie 2020) şi 40.399 de doze de vaccin Moderna (vaccinul Moderna se administrează din data de 4 februarie 2021), fiind vorba în total despre 930.155 de doze de vaccin anti-COVID.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 47 de reacţii adverse de tip general, toate la vaccinul Pfizer, nefiind înregistrată nicio reacţie adversă la vaccinul Moderna. CNCAV precizează că 8 reacţii adverse sunt în curs de investigare.

De la începutul imunizării, s-au înregistrat 2.517 de reacţii adverse la vaccinul Pfizer şi 9 la Moderna.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS