Parabola orbului

Se spune ca un orb din nastere, ajuns la virsta adolescentei in urma unei operatii, a putut sa vada perfect. Numai ca a fost total dezamagit de realitate. „In imaginatia mea, lucrurile erau mult mai frumoase. Totul era mai frumos inainte. Va rog sa ma faceti din nou orb!“

Mi-am amintit de aceasta povestire cind la televizor am vazut manifestatia de la Rocar, unde un muncitor purta portretul lui Ceausescu. Si m-am intrebat astazi, la 11 ani dupa ce am incetat a mai fi orbi, este oare mai frumos ca inainte peisajul din jurul nostru? Hai sa privim citeva aspecte ale realitatii actuale.

Din punct de vedere moral, sintem intr-o criza profunda. Fraudele, hotia, escrocheria au ajuns la cote alarmante, mai ales ca acestea se manifesta atit in sferele inalte ale oficialitatilor politice si administrative, cit si la cel mai neinsemnat nivel local. S-ar putea spune ca furtul si escrocheria au devenit dominante, pe cind cinstea si corectitudinea sint exceptii condamnabile si de loc profitabile. In plus, alcoolismul, violurile, pruncuciderile, consumul de droguri, traficul de carne vie, contrabanda etc. capata proportii alarmante. Sub privirea blinda si ocrotitoare a tuturor celor platiti de noi ca sa le reprime.

Economia sufera de o debilitate cronica, intretinuta cu buna stiinta de cei interesati in a profita de declinul ei. Drept urmare, nivelul de trai este unul din cele mai scazute din Europa. Aceasta genereaza nemultumiri sociale legitime, mai ales din cauza polarizarii bogatiei la doi poli opusi. Si cit de opusi! Si atunci, nu mai poti cere austeritate si rabdare populatiei, cu promisiunea unui viitor paradis, cind cei care cer acest lucru traiesc deja in paradis. Oamenii s-au cam saturat de promisiunea unei „iepoci de aur“ care va veni in vecii vecilor. S-a ajuns la situatia in care scara de salarizare bugetara intinsa prea mult intre un milion si zeci sau sute de milioane lunar este cu greu acceptata de muncitorii obisnuiti. Rezolvarile guvernantilor, punctuale si chiar jignitoare (subventii, ajutoare etc.) nu rezolva problema global si in esenta, din cauza unor riscuri electorale usor de sesizat.

Institutiile statului functioneaza defectuos si greoi, contaminate de coruptie si birocratie. Tot atit de bine stau lucrurile si in armata, unde unii ofiteri superiori se ocupa mai mult de afaceri si de contrabanda decit de soldati si de conditiile lor umane.

Sanatatea si invatamintul stau pe ultimul loc in preocuparile guvernantilor. In spitale se moare cu zile, din cauza frigului sau a lipsei de echipament adecvat. Si descrierea realitatii ar putea continua.

„Nu se poate mai mult!“, vor riposta unii. Dar de ce altii pot? Si de ce sa fim ultimii mereu? „Avem libertate!“, vor spune altii. Si ce facem cu ea? Pot eu pleca la vara in Italia cu leafa mea de bugetar? Si daca pot sa-mi critic conducatorii, ce folos? Ati auzit cumva, cindva, de vreo demisie?

De departe nu sint un admirator al epocii lui Ceausescu si-i condamn pe cei care doresc reintoarcerea ei, dar pe undeva nu pot sa nu-i inteleg. Caci vina ca lucrurile nu sint mai frumoase ca mai inainte nu le apartine lor, ci celor care ne-au condus de 11 ani incoace.