2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Acțiuni de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2

Vâlcea: Acțiuni de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2

Polițiștii vâlceni au derulat acțiuni de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Astfel, polițiștii vâlceni au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2.

Au fost verificate 105 societăți comerciale, 261 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate peste 1.500 de persoane. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale:

  • 80 pentru nerespectare măsurii de protecție individuală,
  • 12 de sancțiuni pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație,
  • o sancțiune pentru nerespectarea măsurilor privind izolarea/carantinarea.

Valoarea sancțiunilor este de 6.300 de lei.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce jandarmi vâlceni au depistat pe strada Matei Basarab din Râmnicu Vâlcea, un tânăr de 18 ani, din municipiu, care figura în baza de date ca persoană carantinată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS