Fostul edil din comuna doljeană Coțofenii din Față a anunţat, astăzi, decesul a doi tineri din localitate. Potrivit oamenilor legii, cei doi tineri ar fi decedat intoxicaţi cu gazele de la o butelie.
Potrivit reprezntanţilor IPJ Dolj, poliţiştii au fost anunţaţi despre decesul celor doi tineri în cursul zilei de astăzi.
„În cursul acestei zile, politistii Secției 1 Poliție Melinești au fost sesizați cu privire la faptul că doi tineri de 25 și 26 de ani, din Cotofenii din Față, au fost găsiți decedați în baia locuinței. Polițistii s-au deplasat la fata locului, constatând faptul că în încăperea unde aceștia au fost găsiti era prezent un miros putemic de gaze.
Din primele cercetări, s-a stabilit că mirosul ar fi provenit de la butelia unui dispozitiv de încălzit apa”, au explicat oamenii legii.
Cei doi tineri erau logodiţi şi locuiau împreună, într-un imobil din comuna doljeană Coţofenii din Faţă.
Poliţiştii mai spun că a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. A fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.