5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎPS Calinic decide noi reguli pentru botez după decesul bebelușului de la Suceava

ÎPS Calinic decide noi reguli pentru botez după decesul bebelușului de la Suceava

ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, este primul înalt ierarh ortodox care ia măsuri concrete în legătură cu schimbarea tehnicii pentru botez, după ce un bebeluş a murit la Suceava, la începutul lunii februarie, la scurt timp după ceremonia de creştinare, scrie Adevărul.

„Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a decis o serie de măsuri noi privind desfăşurarea tainei sfântului botez şi potrivit dispoziţiei Eparhiei Argeşului, pentru a nu se confrunta cu situaţii precum cazul de la Suceava, preoţii sunt rugaţi să respecte mai multe măsuri şi recomandări. Măsurile au intrat în vigoare de luni 8 februarie. Îndrumările practice pe care le-am întocmit cu privire la rânduiala Tainei Sfântului Botez au fost transmise parohiilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului”, a declarat ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, pentru Adevărul.

Concret, preoţii nou hirotoniţi şi de curând numiţi vor solicita sprijinul unui preot cu experienţă clericală, din cuprinsul protoieriei de care aparţin, preot care împreună cu preotul novice va oficia Taina Sfântului Botez.

Preotul cu mai multă experienţă va fi cel care va introduce copilul în apa sfinţită din cristelniţă.

Niciun botez de prunc nu va putea fi oficiat fără asistenţa unui preot cu experienţă clericală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS