0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFocar de COVID-19: SJU Slatina a suspendat internările la secţia de medicină internă

Focar de COVID-19: SJU Slatina a suspendat internările la secţia de medicină internă

Internările la secţia de medicină internă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina au fost suspendate pentru o perioadă de şapte zile, până joia viitoare, după ce un asistent medical şi opt pacienţi au fost confirmaţi cu COVID-19, potrivit managerului unităţii spitaliceşti, Dan Stana.

Acesta a declarat vineri, pentru AGERPRES, că în ultimele zile, la secţia de medicină internă au fost confirmate 9 cazuri de COVID-19, la un asistent medical şi la opt pacienţi, motiv pentru care din data de 11 februarie, pentru şapte zile, au fost suspendate internările, iar pacienţii care vor ajunge de urgenţă la spital în perioada următoare vor fi direcţionaţi către secţii asociate medicinei interne, cu monitorizarea medicului internist.

Managerul SJU Slatina a adăugat că în prezent mai sunt internaţi în această secţie trei pacienţi, ei urmând să fie externaţi atunci când vor fi stabili din punct de vedere clinic.

După externarea tuturor pacienţilor, în secţia de medicină internă se va face nebulizare astfel încât să se poată relua internările în condiţii de siguranţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS