4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn meteorolog din Marina SUA și-a recuperat portofelul pierdut în urmă cu 53 de ani în Antarctica

Un meteorolog din Marina SUA și-a recuperat portofelul pierdut în urmă cu 53 de ani în Antarctica

Paul Grisham, meteorolog pensionat din Marina americană, și-a recuperate portofelul pierdut în Antarctica în urmă cu 53 de ani, în anul 1968.

Fostul meteorolog uitase de mult de portofel, așadar a fost surprins când i-a fost returnat în urmă cu două săptămâni, relatează CNN.

De asemenea, Grisham a fost surprins și de cât de tânăr arăta în pozele din acte.

„A adus înapoi multe amintiri, da. Aveam un păr șaten închis atunci”, a spus bărbatul de 91 de ani.

Meteorologul a povestit că cineva a găsit portofelul când demola mai multe clădiri vechi de la Stația McMurdo, inclusiv cea în care a trăit el în perioada 1967-1968.

Astfel, portofelul pierdut este o capsulă a timpului, care cuprinde cele 13 luni pe care Grisham le-a petrecut în Antarctica.

În portofel era un tichet de rație pentru bere cu 21 de băuturi rămase, permisul de conducere și un card cu instrucțiuni pentru atacuri nucleare, chimice sau biologice.

„Mulțumesc lui Dumnezeu că nu l-am folosit niciodată”, a spus Grisham, menționând că a fost staționat în Antarctica în perioada Războiului Rece.

Fostul meteorolog a câștigat mulți bani la poker, așadar în portofel erau multe ordine de plată de când trimisese bani soției și copiilor.

După ce a fost staționat în Antarctica, Grisham a fost trimis în San Diego, California, iar mai apoi în Vietnam.

S-a pensionat în anul 1977, după 25 de ani de serviciu, și s-a mutat în San Diego după ce s-a căsătorit cu Carole Salazar, în 2001, după ce prima lui soție a murit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS