2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCeferiștii vor picheta mâine Prefectura Dolj

Ceferiștii vor picheta mâine Prefectura Dolj

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane și Federația Națională a Sindicatelor din Transporturi ELCATEL, organizații sindicale  reprezentative din industria feroviară ce reprezintă peste 30.000 de angajați, vor picheta simultan mâine, 17 februarie, în intervalul 12.30 – 13.30, sediul Guvernului României și sediile Prefecturilor din Craiova, Timișoara, Cluj Napoca, Brașov, Iași, Galați și Constanța.

S-a ajuns la această decizie deoarece nimic nu s-a schimbat în ultimii ani, iar situația din industria feroviară este cu mult mai gravă decât vor să comunice public guvernanții.

Mai mult decât atât, agravarea situației economice și lipsa unei asumări concrete în ceea ce privește luarea unor decizii pentru evitarea colapsului generalizat a industriei feroviare dovedesc că nu există nici la debutul acestui an un plan serios de revitalizare a activității la calea ferată.

Concret, cele patru motive care stau la baza escaladării dialogului social dintre sindicaliști și guvernanți, sunt:

  • Lipsa investițiilor în infrastructura feroviară.
  • Lipsa investițiilor în materialul rulant.
  • Falimentarea CFR Marfă.
  • Amânarea aplicării Statutului personalului feroviar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS