-2.5 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMama si copilulCafeaua în timpul sarcinii: Când ar trebui să spui stop

Cafeaua în timpul sarcinii: Când ar trebui să spui stop

Cafeaua are numeroase beneficii asupra sănătăţii, însă consumul său în perioada sarcinii trebuie privit cu prudenţă.

Prea multă cafea consumată de femeile gravide ar putea duce mai târziu la probleme de comportament ale copiilor. Iar excesul de cofeină este asociat şi cu naşterea prematură sau avortul spontan.

Excesul de cafea ar putea duce la dificultăţi de atenţie ale copiilor

Concluzia vine ca urmare a unor cercetări care au analizat 9.000 de scanări ale creierului de la copiii cu vârste de 9 și 10 ani.

,,De ani de zile, femeilor însărcinate li s-a spus să-și limiteze consumul de cofeină pentru a reduce riscul de avort spontan sau de naștere prematură. Acest nou studiu sugerează că femeile însărcinate care consumă orice cafea ar putea fi mai susceptibile de a avea copii cu probleme de comportament mai târziu în viață”, a precizat John Foxe, autorul studiului și director al Institutului pentru Neuroștiințe Del Monte de la Universitatea Rochester.

Scanările cerebrale ale copiilor ale căror mame au consumat cofeină în timpul sarcinii au arătat modificări ale căilor care ar putea duce la probleme de comportament mai târziu, inclusiv dificultăți de atenție și hiperactivitate. Modificările au fost urmărite cu scoruri mai mari pe listele de verificare pentru comportamentele problematice observate la copiii ale căror mame au raportat că au consumat cafea în timpul sarcinii.

Probleme minore, dar observabile

,Majoritatea problemelor de comportament observate la copii erau minore, dar vizibile, a spus Foxe.

Studiul nu a găsit, totuşi, nicio schimbare în inteligența sau capacitatea de gândire a copiilor.

„Aș sfătui femeile însărcinate să ia cât mai puțină cofeină și să treacă complet la cafea decofeinizată dacă pot”, a afirmat cercetătorul Foxe, îndemând gravidele să nu întrerupă brusc consumul de cofeină fiindcă acest lucru poate provoca o serie de simptome, inclusiv dureri de cap, iritabilitate, greață și dificultăți de concentrare.

Colegiul American de Obstetricieni și Ginecologi sugerează ca femeile însărcinate să-și limiteze aportul de cofeină la 200 miligrame pe zi, dar în opinia directorului Institutului pentru Neuroștiințe Del Monte chiar și asta poate fi prea mult. În opinia lui Foxe, femeile ar trebui să încerce să reducă consumul de cofeină înainte de a rămâne gravide.

Câtă cafea poţi consuma dacă eşti însărcinată

Dr. Mark Klebanoff, de la Centrul de Cercetări Perinatale din Columbus, a declarat că multe studii au analizat efectele cofeinei asupra rezultatelor sarcinii, precum riscul de avort spontan. Dar se știe mai puțin despre modul în care cafeina afectează copiii.

„Femeile însărcinate pot fi în mod rezonabil asigurate în privința consumului a mai puțin de 200 de miligrame pe zi de cofeină că nu le va provoca avort spontan sau naștere prematură. Dar este nevoie de mai multe studii cu privire la modul în care aceasta afectează dezvoltarea copilului. O cană tipică acasă are aproximativ 100 mg de cofeină, astfel încât femeile se pot limita la două căni pe zi când sunt însărcinate”, a adăugat Klebanoff.

Medicul a precizat însă că trebuie să se țină cont de faptul că alte surse de cofeină (cum ar fi băuturile energizante, batoanele electrice și ciocolata) ar trebui considerate ca parte a totalului de 200 mg. pe zi.

Risc de avort spontan, asociat excesului de cafea

Riscul ca o femeie să sufere un avort spontan este mult mai mare dacă ea și partenerul consumă mai mult de două băuturi pe bază de cafeină într-o zi, în săptămânile care au dus la concepți, arată un alt studiu realizat de cercetătorii de la National Institutes of Health și Universitatea de Stat din Ohi.
Femeile care beau zilnic mai mult de două băuturi care conțin cofeină în primele șapte săptămâni de sarcină au, de asemenea, un risc mai mare de a suferi un avort spontan.

Pentru acest studiu, cercetatorii au comparat, pentru perioada cuprinsă între câteva săptămâni înainte de concepție și 7 săptămâni după, mai mulți factori, precum consumul de țigări, consumul de băuturi cu cafeină și administrarea de multivitamine în cazul a 344 de cupluri cu o sarcină Singleton (cu un singur fetus).
Dintre cele 344 de sarcini, 98 (28%) s-au încheiat cu un avort spontan. Pierderea sarcinii a fost asociată, la femeile care au vârsta de 35 de ani sau mai mult, cu un raport de risc de 1,96 (aproape de două ori mai mare decât riscul de avort spontan al femeilor mai tinere). Consumul zilnic a două sau mai multe băuturi cu cafeină, atât la femei, cât și la bărbați, a fost asociat cu indice de risc crescut: 1,74 la femei și 1,73 la bărbați.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS