18.1 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO învăţătoare din Craiova, depistată cu Covid- 19 pe baza testării rapide la şcoală

O învăţătoare din Craiova, depistată cu Covid- 19 pe baza testării rapide la şcoală

Au apărut noi cazuri de Covid- 19 în rândul cadrelor didactice şi al elevilor din unităţile şcolare din Craiova şi judeţ. Conform raportării făcute de DSP Dolj, au mai fost identificaţi cinci şcolari şi preşcolari şi o învăţătoare. Cadrul didactic cu Covid 19 este de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova. Managerul unităţii şcolare, spune că prima diagnosticare a învăţătoarei a fost făcută chiar la cabinetul şcolar pe baza unui test rapid. Părinţii au fost anunţaţi imediat şi au fost de acord cu testarea copiilor. Aşa a fost descoperit şi un elev din clasa respectivă pozitiv, iar la ancheta epidemiologică a mai fost descoperit încă un elev care este contact direct al cadrului didactic.

Cum s-a ajuns la testarea rapidă

Testele rapide din unităţile şcolare pentru angajaţii şi elevii care acuză simptome de Covid 19 dau randament. O demonstrează o situaţie de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova, unde au apărut un noi cazuri de Covid 19 în rândul cadrelor didactice şi al elevilor.

„Avem la clasa a III-a o învăţătoare care a observat că tuşeşte şi înainte de a intra în clasă a fost la cabinetul medical şi a făcut un test rapid la care rezultatele se dau în câteva minute. Testul a ieşit pozitiv. Cadrul didcatic a anunţat toţi părinţii. Uimitor a fost că toţi părinţii şi-au dat acordul pentru testarea copiilor. Au fost făcute astfel 28 teste rapide şi la copii. Un elev a ieşit pozitiv la test. Apoi, la ancheta epidemiologică s-a descoperit că un alt elev este contact direct al cadrului didactic. Familiile sunt apropiate. În clasa respectivă cursurile se desfăşoară acum online. Sala de clasă a fost dezinfectată”, a spus Ion Daniel, directorul Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova.

La acest colegiu mai sunt două clase de la învăţământul primar care desfăşoară cursurile online, după ce cadrele didactice au fost confirmate pozitiv. Potrivit managerului colegiului, elevii şi profesorii din clasele respective vor relua activitatea cu prezenţă fizică la şcoală de săptămâna viitoare.

Covid 19 şi la alte unităţi din Craiova şi judeţ

Conform raportului prezentat ieri de DSP Dolj au mai apărut cazuri de Covid 19 şi la preşcolari. Un caz este la Grădiniţa cu program prelungit „Joylight” şi un alt caz este la Grădiniţa cu program prelungit „Paradisul Copiilor” din Craiova. De asemenea, a fost confirmat un elev de la Şcoala gimnazială „Elena Farago” din Craiova şi un elev de la Şcoala gimnazială Breasta. În toate aceste situaţii, cursurile se desfăşoară online.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS