Polițiștii din Câineni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi au continuat cercetările într-o cauză penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, fiind identificat un bărbat de 40 de ani, din județul Timiș, bănuit de comiterea faptei.
La data de 7 ianuarie, bărbatul de 40 de ani, ar fi pătruns într-o locuință din comuna Câineni, din interiorul căreia ar fi sustras mai multe bunuri și o sumă de bani, iar în momentul în care a vrut să plece, a fost surprins de proprietari, iar prin violență a reușit să își asigure scăparea prin fugă de la locul faptei.
La data de 17 februarie, în urma investigațiilor efectuate și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 17 Poliție Rurală Tigveni s-a reușit identificarea bărbatului în comuna Tigveni, acesta fiind condus la audieri.
În urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, urmând ca astăzi să fie prezentat magistraților pentru dispunere de măsuri legale.