1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCerb de 300 kg căzut într-o râpă, salvat după o acţiune de amploare

Cerb de 300 kg căzut într-o râpă, salvat după o acţiune de amploare

Jandarmi buzoienii au salvat un cerb rănit găsit pe raza comunei Gura Teghii după mai bine de 5 ore de la primirea sesizării. Animalul a fost adus la Buzău, unde urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale iar ulterior va fi eliberat în mediul natural, informează news.ro.

Jandarmii Postului Montan Nehoiu au fost sesizaţi, joi seară, de către administraţia publică locală din comuna Gura Teghii în legătură cu faptul că într-o zonă abruptă de pe albia unui pârâu din localitate se află un cerb rănit la un picior, care nu poate ieşi din râpă.

„Jandarmii, împreună cu administraţia publică locală şi reprezentanţii fondului cinegetic, respectiv ai Ocolului Silvic Siriu, s-au deplasat de urgenţă în zonă, fiind căutate soluţii pentru eliberarea animalului. Starea cerbului, precum şi gabaritul acestuia, estimat la peste 300 kg, au făcut ca intervenţia să fie extrem de dificilă”, se arată în comunicatul IJJ Buzău.

Cerbul va fi tratat de veterinar şi apoi eliberat în pădure

Jandarmii au luat legătura cu un medic veterinar din Buzău care a participat voluntar la operaţiunea de salvare. Astfel, animalul a fost tranchilizat, iar după evaluarea stării medicale s-a constatat că cerbul are o leziune circulară în zona unui picior din faţă.

„În această situaţie, medicul veterinar, care a participat voluntar la actiune, a apreciat că este necesară transportarea animalului în municipiul Buzău pentru efectuare unui tratament adecvat, întrucât, dacă ar fi fost eliberat în mediul natural nu ar fi avut şanse de supravieţuire.

Având în vedere aceste aspecte, la propunerea reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău, cu acordul tuturor părţilor implicate, cerbul a fost transportat cu autocamioneta pusă la dispoziţie de Primăria Gura Teghii către municipiul Buzău.

Acesta a fost adăpostit la Baza Sportivă a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău, unde urmează să fie supus unei intervenţii chirugicale şi tratat de către medicul veterinar care a participat la intervenţie, iar ulterior va fi eliberat în mediul natural” se mai arată în comunicatul remis de IJJ Buzău.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS