Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, un tânăr urmărit internațional.
Polițiștii au identificat, ieri, un tânăr de 24 de ani, din Râmnicu Vâlcea, pe numele căruia autoritățile judiciare din Spania au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și falsificare de documente oficiale.
În fapt, în timpul anului 2017, bărbatul ar fi făcut parte dintr-o organizație criminală, implicată în falsificarea de documente oficiale și crearea de companii virtuale de transport, folosind documente false pentru a deschide conturi bancare și a obține linii telefonice. Ulterior, organizația ar fi vândut tractoare și instrumente muzicale, iar după trimiterea banilor, persoanele vătămate nu-și mai primeau bunurile solicitate.
Persoanele bănuite ar fi creat un prejudiciu de peste 100.000 de euro.
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, unde s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Argeș.