2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePosturi de radio din Polonia protestează împotriva obligaţiei de a emite cel puţin 49% în limba poloneză

Posturi de radio din Polonia protestează împotriva obligaţiei de a emite cel puţin 49% în limba poloneză

Peste 200 de posturi de radio poloneze au protestat, într-o scrisoare deschisă adresată guvernului şi publicată marţi de mass-media locale, împotriva unei legi care le va obliga să emită în limba poloneză aproape jumătate din conţinuturile lor (49%), relatează agenţia EFE.

Cele 202 posturi de radio semnatare, care însumează circa 70% din toate posturile radiofonice poloneze, consideră că această ”lege va dăuna industriei muzicale poloneze în loc să o promoveze” şi o asemenea măsură ar putea avea ”consecinţe catastrofale”, potrivit Agerpres.

Posturile de radio din Polonia au deja cota cea mai ridicată de difuzare

Cu actualele norme care impun emiterea a cel puţin 33% din conţinuturi în limba poloneză, posturile de radio din Polonia au deja cota cea mai ridicată de difuzare în limba naţională în rândul statelor UE, după Franţa, unde acest procent este de 40%.

Guvernul de la Varşovia consideră că muzica în limba engleză are o prezenţă prea dominantă

Cu toate acestea, guvernul de la Varşovia consideră că muzica în limba engleză are o prezenţă prea dominantă la posturile de radio poloneze. Consiliul Naţional de Radiodifuziune (KRRiT) estimează că melodiile în limba poloneză reprezintă numai 40% din muzica radiofonică.

În replică, vicepreşedintele grupului radiofonic Agora Radio, Adam Fijalkowski, susţine că cererea publicului pentru melodii în limba poloneză este limitată, motiv pentru care posturile nu fac decât să se adapteze opţiunilor ascultătorilor.

Schimbările propuse vor beneficia platformele de emisie online

La rândul său, Comitetul pentru Cercetare al Radio Polonia (KBR) afirmă că de schimbările propuse vor beneficia platformele de emisie online, precum Spotify şi Apple Music.

Această lege face parte dintr-un pachet legislativ mai amplu

Această lege, care va intra în vigoare în luna iulie, face parte dintr-un pachet legislativ mai amplu ce include şi un impozit asupra veniturilor din publicitate obţinute de aceste media. Măsura a fost percepută şi ca o tentativă de a asfixia economic mass-media cele mai vulnerabile şi critice faţă de guvern. În semn de protest, toate marile ziare poloneze şi-au suspendat ediţiile în ziua de 10 februarie. A

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS