7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalLegea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor, promulgată de Klaus Iohannis

Legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor, promulgată de Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind promulgarea legii prin care sunt eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, a anunțat Administrația Prezidențială.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului a votat pe 17 februarie pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Potrivit proiectului adoptat, nu se vor mai acorda nici cele aflate în plată.

Anunțul Administrației prezidențial vine după ce Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunțat că nu a sesizat Curtea Constituțională pentru legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor. Asociația Foștilor Parlamentari înaintase o petiție Avocatului Poporului în care cerea sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate.

„Nu am identificat niciun motiv de neconstituționalitate”

„Nu am sesizat Curtea Constituțională. Termenul a expirat ieri. Nu am identificat niciun motiv de neconstituționalitate”, a declarat Renate Weber, potrivit Digi24.ro.

Asociația Foștilor Parlamentari susținea că este „discriminatoriu” ca cei care aplică legea, cum ar fi magistrații, să primească pensie specială, iar parlamentarii, cei care „crează legea” să nu primească o indemnizație pentru limită de vârstă.

Abrogarea acestui „drept” „aruncă în derizoriu activitatea legislativă a parlamentarilor”

De asemenea, asociația susține că abrogarea acestui „drept” „aruncă în derizoriu activitatea legislativă a parlamentarilor”. „Totodată, adoptarea acestui act legislativ aduce în discuție teoria drepturilor câștigate, fiind un drept conferit prin lege, la fel ca pensiile de serviciu ale magistraților”, se mai arată în petiție.

Asociația Foștilor Parlamentari se plânge și că termenul de „pensie specială” vehiculat în diferite medii ale societății, este „manipulatoriu și menit a crea confuzie și repulsie” în rândul populației.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS