Deși principiile de bază ale preparării pâinii sunt universale, variațiile regionale în privința metodei de coacere, a tipurilor de făină și a celorlalte ingrediente fac ca astăzi să avem de unde alege. Pot exista mari diferențe sub raportul caloriilor și al nutrienților din fiecare tip.
Pâinea nu lipseşte din alimentaţia românilor. Astăzi, însă, multe sortimente de pâine se îndepărtează tot mai mult de cele făcute în casă, cu ingrediente naturale.
Pâinea din făină integrală
Pâinea din făină integrală este varianta cea mai sanogenă. Asta, având în vedere că este o sursă excelentă de fibre alimentare, carbohidraţi. Făina integrală se obţine din măcinarea bobului întreg de grâu, deci va conţine toate părţile componente ale acestuia: tărâţe; germeni şi endosperm, care, în mod normal, sunt îndepărtate în procesul de prelucrare pentru panificaţie.
Este bogată în vitamine şi minerale şi hipocalorică
Fibrele alimentare sunt esenţiale în scăderea colesterolemiei. Prin proprietăţile pe care le deţin pot preveni bolile cardiace, digestive, de tipul constipaţie, diverticuloză. Pâinea integrală este bogată în vitamine şi minerale şi hipocalorică, comparativ cu pâinea albă. Mineralele, precum magneziul, seleniul, cuprul şi manganul, pot ajuta la protejarea organismului de unele tipuri de cancer, potrivit csid.ro.
Pâinea albă
Pâinea albă este obţinută din făină rafinată, adică grâul trece printr-un proces de măcinare care are ca rezultat îndepărtarea invelişului extern al bobului. Pâinea albă are un aspect moale, pufos şi un gust delicios.
Pâinea albă este bogată din punct de vedere caloric
Are dezavantaje din punct de vedere nutriţional, deoarece efectele procesului de rafinare sunt dezastruoase. Se pierd vitamine, în special cele din complexul B, fibre, minerale. Pâinea albă este bogată din punct de vedere caloric.
Pâinea de secară, multe efecte benefice pentru sănătate
Pâinea de secară (pâinea din făină integrală de secară) are foarte multe efecte benefice pentru sănătate. Secara este o sursă de magneziu, mineral esenţial pentru sinteza enzimatică şi cu rol important pe profilul glicemic şi digestiv. Pacientelor postmenopauză, care sunt private de protecţia estrogenică, le recomand consumul de pâine de secară, care poate participa la o progresie încetinită a aterosclerozei şi a bolilor cardiovasculare.
Pâinea neagră are mai puţine calorii decât cea albă
Pâinea neagră are mai puţine calorii decât cea albă, mai multe fibre, glucide cu absorbţie mai lentă. Din punct de vedere al digestibilităţii este superioară, comparativ cu pâinea albă.
Multe produse de panificaţie din comerţ sunt sărace din punct de vedere nutriţional, conţin mulţi aditivi şi conservanţi dăunători.
Pâinea Graham bogată în fibre, vitamine şi minerale
Pâinea Graham este obţinută din făină integrală măcinată grosier, păstrează astfel tărâţa mare şi asigură o digestibilitate mai bună. Avantaje: este bogată în fibre, vitamine şi minerale
Pâinea cu seminţe sau măsline, recomandată doar în prima parte a zilei
Adaosurile de seminţe sau măsline cresc încărcătura calorică a pâinii şi favorizează creşterea în greutate. Este recomandat consumul acestor sortimente doar în prima parte a zilei, la micul dejun sau la gustare, cu limitare cantitativă, 1-2 felii. Adaosurile diferitelor ingrediente măresc riscul căderii în capacană, pentru că oamenii au impresia că produsele complex sunt mai bune, au mai multe beneficii. În general, trebuie să fim prudenţi când o consumăm, asta pentru a evita surplusul ponderal.
Multe produse de panificaţie şi de patiserie sunt obţinute din produse congelate
De multe ori, cumpărăm pâine din centrele comerciale în primul rând pentru mirosul îmbietor pe care îl împrăştie. E important să ştim că multe produse de panificaţie şi de patiserie sunt obţinute din produse congelate. Ba mai mult, au în compoziţie aditivi. Aşa că e de preferat să evităm consumul acestora sau să le servim ocazional.