2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljȘapte persoane, arestate pentru trafic de canabis

Șapte persoane, arestate pentru trafic de canabis

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova, au prins în flagrant 7 persoane, din județul Olt, care intenționau să comercializeze canabis.

Față de patru dintre aceștia au fost emise mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au organizat 2 acțiuni de prindere în flagrant, în Slatina, în urma cărora au identificat 7 tineri, care ar fi intenționat să pună în vânzare cantitatea de 350 g de canabis.

Ulterior, polițiștii au pus în executare 11 mandate de percheziții domiciliare la adrese din județul Olt, folosite de persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc.

Astfel, având în vedere probatoriul administrat în cauză, 4 persoane cu vârste cuprinse între 19 și 30 de ani, din Slatina, au fost reținute de procurori pentru 24 de ore, în timp ce față de alți 2 tineri de 20 de ani, din Slatina, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Ulterior, Tribunalul Dolj a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele celor 4 persoane reținute.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. De asemenea, la activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS