2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCentru de pregătire pentru studenţi şi rezidenţi, în curtea SJU Craiova

Centru de pregătire pentru studenţi şi rezidenţi, în curtea SJU Craiova

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova a solicitat Consiliului Judeţean (CJ) Dolj terenul în suprafaţă de 1.760 mp din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) pentru realizarea unui centru de pregătire. Pe acest teren se afla fostul cămin al medicilor, în prezent demolat, pe locul său UMF dorind să construiască o clădire nouă în care să funcționeze „Centrul de simulare pentru dobândirea abilităților clinice“.

Un centru modern destinat instruirii studenților și rezidenților unde se va folosi ca metodă principală de educație și practică medicală simularea aplicată în medicină. „Prin realizarea unui astfel de proiect se urmărește creșterea siguranței pacientului și a actului medical prin oferirea de metode ultramoderne de învățământ care să permită personalului medical să își însușească și să își consolideze aptitudinile practice și abilitățile non-tehnice într-un cadru organizat, ce reproduce fidel realitatea clinică, sub supravegherea instructorilor competenți, după un program bine structurat care respectă cerințele curriculare în vigoare“, se precizează în solicitarea UMF.

Consiliului Judeţean Dolj a dat curs cererii Universităţii, iar în şedinţa ordinară de joia trecută a fost aprobată hotărârea prin care se revoca dreptul de administrare al SJU asupra terenului respectiv, aflat în domeniul public al județului, suprafaţa de 1.760 mp fiind dată în administrarea UMF. „Dacă în termen de trei ani de la data constituirii dreptului de administrare în favoarea Universitații de Medicină și Farmacie din Craiova, aceasta nu demarează lucrările de construire a «Centrului de simulare pentru dobândirea abilităților clinice», dreptul de administrare se va revoca“, a fost condiţia impusă de CJ Dolj.

Centrul de pregătire va acoperi toate disciplinele medicale

UMF Craiova susţine că centrul de simulare pentru pregătirea studenţilor şi rezidenţilor care va fi construit în curtea SJU va fi dotat cu echipamente performante, care „să asigure un proces educațional inovativ și să acopere toate disciplinele medicale, toate procedurile și tehnicile inovative utilizate în practica medicală“. Mai mult, centrul va fi organizat conform noilor circuite propuse în viitorul Spital Regional Craiova. „Studiile clinice întreprinse în ultimii zece ani au demonstrat eficiența simulatoarelor în realizarea și evaluarea obiectivelor primare ale diferitelor discipline medicale, s-au constatat îmbunătățiri semnificative ale actului medical și scăderea importantă a costurilor asociate malpraxis-ului, astfel încât facultăți și centre medicale de renume mondial au încorporat simularea medicală în procesul de educație și de certificare“, se menţionează în solicitarea UMF.

La Spitalul Județean de Urgență din Craiova va funcţiona şi o structură medicală în care vor fi tratați pacienții cu arsuri grave. Unitatea Funcțională pentru Arși va fi organizată în spațiile destinate celor două săli de operații ale Unității de Primiri Urgențe şi va trata pacienţi din toată Oltenia. Iniţiativa a aparţinut CJ Dolj, existând emise deja autorizările necesare de către Ministerul Sănătății și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Recent, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova şi Consiliului Judeţean Dolj şi-au dat mâna pentru implementarea unui alt proiect european în domeniul sănătății. Este vorba de proiectul cu finanțare externă nerambursabilă „Servicii medicale performante de prevenție, diagnostic și tratament endoscopic în cancerul colorectal“, prin care se va construi în Bănie un centru pentru prevenirea și depistarea cancerului colorectal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS