3.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalÎn 51 de localități din Olt nu s-a înregistrat nici un caz de COVID-19

În 51 de localități din Olt nu s-a înregistrat nici un caz de COVID-19

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a aprobat în ședința de astăzi actualizarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unităţile de învățământ preuniversitare/conexe din județ.

Astfel, începând cu data de 1 martie 2021, cele 415 unităţi de învățământ preuniversitare/conexe din județul Olt (165 unităţi şcolare cu personalitate jurdică şi 250 unităţi şcolare arondate) îşi vor organiza şi desfăşura cursurile, după cum urmează:

În Scenariul 1 (aplicabil pentru incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/.1000 de locuitori), care presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sunt 313 unităţi de învățământ.

În Scenariul 2 (aplicabil pentru incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mare de 1/.1000 de locuitori dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori), sunt sunt 94 unităţi de învățământ, care presupune: participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie; b) Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu .

În Scenariul 3 (aplicabil pentru incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mare de 3/1000 de locuitori), sunt 7 unităţi de învățământ care presupune: participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar; participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu .

În Scenariul on line, care presupune participarea zilnică, în sistem on line a elevilor este o unitate de învățământ.

Localități cu incidența mai mare 1,5/1.000 de locuitori

Localitățile din judeţul Olt unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori:

Ștefan cel Mare (rata de incidenţă – 2,43/1.000 de loc.), Mihăești (rata de incidenţă – 2,22/1.000 de loc.), Curtișoara (rata de incidenţă – 1,84/1.000 de loc.), Gura Padinii (rata de incidenţă – 1,83/1.000 de loc.), Gârcov (rata de incidenţă – 1,79/1.000 de loc.), Morunglav (rata de incidenţă – 1,76/1.000 de loc.) Slatina (rata de incidenţă – 1,52/1.000 de loc).

Pentru aceste localităţi se aplică, începând cu data de 27.02.2021, pentru o perioadă de 14 zile, pe lângă măsurile prevăzute de anexele nr. 2 și 3 din H.G. nr. 35/2021, și următoarele măsuri specifice ratei de incidență:

1. Desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

2. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 23:00;

3. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 23:00;

4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

Pentru operatorii economici prevăzuți la pct. 2 și 3 se permite şi prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Alte măsuri specifice

Pentru localităţile judeţului Olt – cu excepția celor menționate la pct. I, precum şi a localităţilor menţionate la art. 1, alin. (1) din Hotărârea nr. 11/16.02.2021 (Bârza, Izvoarele şi Potcoava) şi art. 1, alin. (1) Hotărârea nr. 12/19.02.2021 (Bobiceşti) şi art. 1, alin. (1) din Hotărârea nr. 13/22.02.2021 (Vădastra, Vişina Nouă, Piatra Olt, Găvăneşti, Obârşia şi Dobreţu), adoptate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă – se aplică, pe lângă măsurile prevăzute de anexele nr. 2 și 3 din H.G. nr. 35/2021, și următoarele măsuri specifice ratei de incidență:

1. Desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

2. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 23:00;

3. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 23:00;

4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Pentru operatorii economici prevăzuți la pct. 2 și 3 se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Conform datelor transmise de către Direcţia de Sănătate Publică Olt, incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile în judeţul Olt, la data de 26.02.2021, este de 0,78/1.000 locuitori.

În 51 de localităţi nu a fost înregistrat, în ultimele 14 zile, nici un caz pozitiv COVID-19.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS