Premierul Florin Cîţu afirmă că discuţia despre un paşaport de vaccinare este prematură, campania de vaccinare la nivel european fiind la început, potrivit News.ro.
”În momentul în care ai doar un început al campaniei de vaccinare nu poţi să vorbeşti despre un paşaport pentru vaccinare”, afirmă premierul. Acesta a precizat că Guvernul nu are mandat să discute cu alte guverne în acest sens.
”Nu avem această discuţe în acest moment, este prematur. În momentul în care ai doar un început al campaniei de vaccinare nu poţi să vorbeşti despre un paşaport pentru vaccinare. Dacă vom avea toată populaţia vaccinată, atunci da”, a declarant, vineri, Florin Cîţu, întrebat despre introducerea unui paşaport de vaccinare.
Este nevoie să avanseze campania de vaccinare
Acesta a precizat că este nevoie să avanseze campania de vaccinare înanite de a se putea discuta despre un astfel de paşaport.
Întrebat dacă s-ar putea impune noi restricţii, având în vedere creşterea numărului e cazuri, Cîţu a afirmat: ”Este adevărat, am văzut şi eu şi am văzut şi pe stradă oameni care au început să se relaxeze şi să nu mai poate mască, ceea ce nu ne putem permite. (…) Nu ne putem permite acum să nu respectăm regulile . Trebuie să respectăm toate regulile de până acum, dacă nu vrem să pierdem ceea ce am câştigat”.