Unul dintre cei mai mari dramaturgi români, Ion Luca Caragiale, a fost si unul dintre cei mai mari iubăreţi ai literaturii autohtone. Nu de puţine ori a fost implicat în triunghiuri amoroase, iar cel care a făcut istorie a fost format din Caragiale, Eminescu şi Veronica Micle.
În timp ce Eminescu îşi trăia idila cu Veronica Micle mai mult prin intermediul scrisorilor – el fiind la Bucureşti, iar ea – la Iaşi, Caragiale (pe care, ce ironie!, chiar Eminescu îl introdusese în Junimea din Iaşi) trece la acţiune şi nu se lasă până când nu o cucereşte pe superba poetă, scrie anaarecarti.ro care dezvăluie şi alte idile scandaloase ale dramaturgului.
Cei doi îşi trăiesc relaţia amoroasă pe furiş, până în momentul în care dramaturgul află că Eminescu vrea să se însoare cu Veronica şi, cuprins de remuşcări, îşi dezvăluie secretul lui Titu Maiorescu.
„Caragiale află de intenţiile poetului şi se prezintă la Maiorescu şi îi vorbeşte deschis asupra acestor intenţii ale poetului. El îi împărtăşeşte teama că Eminescu e în stare să comită faptul şi că ar trebui împiedicat de la aceasta, deoarece Veronica avea mulţi prieteni intimi printre care şi el, Caragiale”, dezvăluie cartea „Tragicul destin al unui scriitor”, care prezintă biografia lui Caragiale.
Maiorescu se vede nevoit să-l avertizeze pe Eminescu: „Eminescule, iartă-mă, te rog, de sfâşierea pe care ştiu că ţi-o pricinuiesc, dar aceea pe care ţi-ai ales-o drept tovarăşă de viaţă nu merită această cinste, nu merită! Înainte de d-ta a fost prietena altora, a fost şi a lui Caragiale. Mi-a mărturisit-o chiar el”.
Cuprins de furie, Eminescu îl ameninţă pe Caragiale cu duelul, însă cei doi nu ajung la confruntare.
Iar Veronica, iertată de poet, se scuza mai târziu: „ …am vrut să mă înşel pe mine însămi şi prin o prostie am vrut să cred că te-am uitat, însă dorinţa nespusă ce aveam a te întâlni şi regretul că nu te zărisem măcar un timp, două săptămâni, era o dovadă vie şi puternică că sufletul meu era încă plin de tine. Prostia era făcută. Să nu mă acuzi pe mine, căci eu sunt atât de dreaptă, încât nici ţie nu voi să-ţi aduc bănuieli şi imputări. Aşa a fost să fie, era scris, era destinat”.
