3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMegaîntâlnire la primărie: Cine poluează Craiova?

Megaîntâlnire la primărie: Cine poluează Craiova?

Aerul din Craiova continuă să fie irespirabil. Craiovenii se plâng de praf, miros de cărbune, fum. Concret există poluare, dar cine sunt poluatorii?

La sfârşitul săptămânii trecute, primăria Craiova spunea într-un comunicat că aerul din Craiova este poluat de şantierele deschise în anumite zone ale oraşului. Poluarea este înregistrată de staţiile Agenţiei de Mediu Dolj. Una este situată lângă Casa Tineretului(zona Billa), cea de-a doua este situată în centrul oraşului (zona Piaţa Centrală). Acestea au înregistrat depășirea indicatorilor de calitate a aerului în stațiile de monitorizare.

Primăria spune că depăşirea este cauzată de nerespectarea condițiilor de șantier, prevăzute în autorizația de construire emisă de autoritatea locală și obținută de investitorii / firmele de construcții ce au lucrări în derulare în zonele respective.

Stație de măsurare a calității aerului (Foto: Claudiu Tudor)


Cele două stații de monitorizare a aerului sunt amplasate în zone unde se construiește foarte mult. Executanții lucrărilor nu respectă autorizația de construire emisă de primărie.
În documentele înregistrate la Primăria Craiova figurează un număr de opt șantiere deschise în zona Pieței Centrale. Alte 14 șantiere, în zona Billa, la care sunt făcute anunțurile de începere de lucrări până la această dată. Autorităţile nu au spus însă cu subiect şi predicat care sunt şantierele care poluează aerul Craiovei.
Am încercat să aflăm de la Agenţia de Mediu, căreia îi aparţin staţiile de monitorizare ce au înregistrat măsurătorile făcute de acestea, cu cât a fost depăşit indicele general de calitate a aerului. Din păcate, reprezentanţii Agenţie, respectiv directoarea Monica Mateescu nu a răspuns la telefon. Din câte a spus secretara, conducerea Agenţiei era într-o şedinţă prelungită. Dacă vrem să aflăm ceva, trebuie să facem o solicitare scrisă. Purtător de cuvânt nu există la această instituţie de stat.

Şantierele, poluatorii din Craiova

Poluarea sufocă oraşul
Poluarea sufocă oraşul

Puse cap la cap, informaţiile sunt următoarele: staţiile APM Dolj au înregistrat săptămâna trecută un indice crescut de poluare. Aceste informaţii ajung la Primăria Craiova. Concluzia autorităţilor este că poluarea este produsă de firmele de construcţii care nu respectă termenii autorizației de construire emisă de autoritatea locală.

Municipalitatea decide să înştiinţeze instituţiile competente să ia măsuri: Inspectoratul de Stat în Construcții Dolj, Garda de Mediu Dolj și Inspectoratul Județean de Poliție Dolj.

Autorităţile mai spun că printre condițiile pe care constructorii sunt obligați să le respecte într-un șantier deschis se numără: amplasarea de plase și perdele de protecție pe toată înălțimea construcției până la finalizarea lucrărilor; protejarea zonelor de acces în șantier aparținând domeniului public împotriva degradărilor cauzate de traficul greu; curățarea corespunzătoare a utilajelor înainte de ieșirea din șantier pe domeniul public.

Garda de Mediu Dolj a luat în vizor şantierele

Independent de sesizările venite de la autorităţi, Garda de Mediu vizează să ia la puricat toate şantierele din Craiova. Rezultatul controalelor va fi făcut cunoscut ulterior publicului. Monitorizarea calităţii aerului cade în sarcina Agenţiei de Mediu, iar aceasta are obligaţia să sesizeze Garda de Mediu atunci, când înregistrează alterarea calităţii aerului.


„Toate şantierele care se află în desfăşurare vor fi verificate de Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Dolj ca urmare a unui control tematic, dispus de Comisariatul General de la 1 februarie a.c. Agenţia de Mediu are competenţă în monitorizarea factorilor de mediu. Ei notifică Garda de Mediu în vederea identificării poluatorilor. Până acum lucrul acesta nu s-a întâmplat, dar nici valorile înregistrate de staţii nu au trecut de un anumit cuantum care să conducă spre un prag de alertă. În privinţa adresei transmisă de Primăria Craiova, aşteptăm”, a precizat Gheorghe Călinoiu, comisarul șef al GNM Dolj.

Praful care se adună pe străzi, în special primăvara, ar crește gradul de poluare a aerului din Craiova
Praful care se adună pe străzi, în special primăvara, ar crește gradul de poluare a aerului din Craiova

Ce face poliţia

O altă instituţie la care autorităţile fac referire este cea a poliţiei. În fapt, în acest domeniu competenţa aparţine Poliţiei Locale- Disciplina în Construcţii, în acest moment aflată în subordinea IPJ Dolj. Cât despre verificările făcute eventualilor poluatori, firmele de construcţii indicate de administraţia locală, aceştia urmează să fie verificaţi.

„Vom face verificări conform competenţelor legale”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Şantierul de pe Balta Craioviţei foloseşte cenuşă de termocentrală ?

Unul dintre cele mai mari şantiere aflate în desfăşurare în acest moment în una dintre zonele indicate de primărie este cel de pe Balta Craioviţei. Aici, constructorul ar fi adus, pentru rezolvarea stabilităţii terenului, cenușă de termocentrală. Craiovenii din cartierele învecinate s-au plâns că praful negru a fost ridicat de curenţii de aer şi a deteriorat vizibil calitatea aerului.

Reprezentanţii SE Craiova II spun că firma de constucţii nu a luat această cenuşă de la Sucursala din Bariera Vâlcii sau de la cea din Işalniţa.
Restul şantierelor la care fac referire autorităţile locale sunt ansambluri rezidenţiale de locuinţe aflate în diferite stadii de lucru.

Megaîntâlnire la primărie pe tema poluării din Craiova

Într-un comunicat de presă emis aseară, Primăria Craiova a anunţat că ieri a avut loc o megaîntâlnire cu toţi factorii de decizie pentru a găsi măsurile care să împiedice poluarea în continuare a aerului din oraş.

„La întâlnire au participat Lia Olguța Vasilescu, Primarul Municipiului Craiova, Aurelia Filip, viceprimarul Craiovei, Nicolăescu Constantin, reprezentantul Garnizoanei Craiova, comisarul șef al Gărzii de Mediu Gheorghe Călinoiu, Dan Vasile, director CET II, Col. Bogdan Vlăduțoiu – ISU Oltenia, Octavian Mateescu – director Poliția Locală Craiova, Mihai Butari – director SC Salubritate Craiova și Verginica Bănuț – Agenția pentru Protecția Mediului Dolj. Principalul scop al discuției a fost identificarea factorilor care conduc la depășirea valorilor maximale ale indicatorilor de calitate a aerului din stațiile de monitorizare de pe raza municipiului. Astfel, s-a stabilit că principalele surse de poluare din Craiova sunt:
-arderile ilegale ale deșeurilor din mase plastice pentru recuperarea metalului;
-încălzirea rezidențială din cartierele de case, unde sunt coșuri de fum situate la înălțime mică. În condiții atmosferice de ceață sau presiune mare, acest factor contribuie în mod decisiv la scăderea calității aerului;
-traficul aglomerat și emisiile de particule fine ale motoarelor diesel;
-șantierele deschise, unde nu se respectă măsurile impuse în autorizația de construire, eliberată de Primăria Municipiului Craiova“, se arată în comunicat.

Şi măsurile?

Iată ce spune comunicatul:

„Pentru rezolvarea problemelor ce țin strict de municipalitatea craioveană, primarul Lia Olguța Vasilescu și-a asumat înlocuirea întregului parc auto cu autobuze electrice și EURO 6. De asemenea, în perioada următoare vor fi angajați încă 150 de măturători stradali, în cadrul operatorului Salubritate Craiova, iar în timpul nopții vor fi folosite utilaje mecanizate care spală străzile. Primăria Craiova urmează să achiziționeze peste 3.800 de camere video pentru monitorizarea platformelor de gunoi și a zonelor periferice cunoscute ca locuri unde se aruncă ilegal deșeuri. La finalul lunii martie, Consiliul Local Craiova va aproba Regulamentul de gospodărire a municipiului Craiova, prin care se va pune în aplicare OG nr. 21/2002, în sensul că se vor face lucrări de igienizare inclusiv pe terenurile proprietate privată prin societatea aflată în subordinea autorității locale, iar cheltuiala va fi imputată proprietarului“.

Agenţia pentru Protecția Mediului Dolj va propune, de asemenea, modificări la legislația în vigoare, astfel încât instituțiile abilitate să poată intra și pe terenuri private, unde se ard necontrolat deșeuri, iar încălcările constatate să poată fi sancționate atât contravențional, cât și penal.

De asemenea, Garda de Mediu va interveni alături de Poliția Locală și Poliția Națională, la orice sesizare venită din partea cetățenilor, pentru combaterea și stoparea acestor fenomene.

Olguţa Vasilescu: „Strângem, în medie, 20 tone deșeuri / lună de pe terenuri din zona de periferie“

Groapă de gunoi ilegală în spate la PIC
Groapă de gunoi ilegală în spate la PIC

“Noi am respectat toate obligațiile impuse Primăriei Municipiului Craiova, în condițiile în care de un an de zile am rămas fără pârghii. Astfel, am eliberat autorizații de construire cu obligațiile impuse pentru respectarea mediului înconjurător, am achiziționat, în ultimii ani, doar autobuze electrice, nepoluante și am asigurat permanent curățenia pe domeniul public, în condițiile în care strângem, în medie, 20 tone deșeuri / lună de pe terenuri din zona de periferie. Mai mult, începând din luna aprilie, după adoptarea regulamentului de gospodărire, Salubritatea va igieniza inclusiv terenurile private, urmând ca nota de plată să le fie imputată proprietarilor. În continuare, vom demara o amplă curățenie de primăvară, pentru care vor fi angajați, suplimentar, 150 de muncitori necalificați. Deoarece temperaturile nu mai sunt foarte scăzute noaptea, vom trece și la spălatul mecanizat al străzilor.

Din păcate însă, nu mai avem niciun fel de pârghie pentru efectuarea controalelor și sancționarea celor vinovați de poluarea orașului, deoarece Poliția Locală nu mai este, de un an de zile, în subordinea Primăriei. Rămâne ca toate celelalte instituții să-și facă datoria față de cetățenii Craiovei, respectiv Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului Dolj, Poliția Națională, astfel încât cetățenii certați cu bunul simț să fie și sancționați”, a declarat Lia-Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS