7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDosarul finanțării campaniei electorale din 2009. Elena Udrea - 8 ani închisoare cu executare, Ioana Băsescu - 5 ani închisoare

Dosarul finanțării campaniei electorale din 2009. Elena Udrea – 8 ani închisoare cu executare, Ioana Băsescu – 5 ani închisoare

Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată marți la 8 ani de închisoare în dosarul în care este acuzată de instigare la luare de mită şi spălare a banilor privind finanţarea campaniei electorale din 2009. Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare. Decizia Curții de Apel București nu este definitivă.

Elena Udrea a primit mai multe pedepse cu închisoarea între 3 şi 6 ani pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor. Instanţa le-a contopit, iar la condamnarea cea mai grea, de 6 ani de închisoare, a fost adăugat un spor. În final a rezultat o pedeapsă de 8 ani de închisoare cu executare pentru Elena Udrea, potrivit HotNews.

Ioana Băsescu a fost condamnată la 5 ani închisoare cu executare

Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani închisoare cu executare pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor. Ea a primit 3 ani pentru instigare la delapidare şi două pedepse pentru instigare la spălarea banilor, de 3 şi 5 ani. Pedepsele au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 5 ani de închisoare cu executare.

Dan Andronic a fost achitat

Dan Andronic a fost achitat pentru infracțiunile de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Este singurul inculpat în acest dosar în cazul căruia instanța a dispus achitarea.
Pedepsele dispuse în cazul celorlalți inculpați:

Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea) – 4 ani de închisoare cu suspendare

Gheorghe Nastasia, (fost secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului) – 6 ani de închisoare

Silviu Wagner (fost director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat) – 3 ani de închisoare cu suspendare

La ultimul termen din proces, procurorul DNA ceruse pentru Elena Udrea o pedeapsă de până la 12 ani, pentru Ioana Băsescu până la 15 ani, iar în cazul lui Dan Andronic, condamnare cu executare.

Elena Udrea a revenit în România în 8 iulie 2019

Elena Udrea a revenit în România în 8 iulie 2019, la aproape un an și jumătate de la fuga sa în Costa Rica. Ea și-a anunțat atunci revenirea în țară pe Facebook, spunând că a renunțat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica, pentru că vrea să își crească fetița acasă. Prima sa apariție publică după întoarcerea în țară a fost în 12 septembrie 2019, la Curtea de Apel București, în acest proces.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată pentru instigare la luare de mită

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte).

Ioana Băsescu este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor

În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor. Dan Andronic – de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.
În dosar mai sunt judecaţi Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS