6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi răniţi după ce un autoturism s-a ciocnit cu o autospecială SMURD

Doi răniţi după ce un autoturism s-a ciocnit cu o autospecială SMURD

Un autoturism condus de o tânără s-a ciocnit cu o autospecială SMURD, aflată în misiune, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Un paramedic şi tânăra care conducea autoturismul au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.

Accidentul a avut loc, joi, în localitatea Chichiş din judeţul Covasna.

Potrivit Poliţiei Judeţene Covasna, din primele verificări făcute de poliţişti a reieşit că un autoturism condus de o tânără de 24 de ani s-a ciocnit cu o autospecială SMURD, care se deplasa în regim de urgenţă, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, la o solicitare. 

În urma impactului, două persoane au fost rănite – un paramedic din cadrul echipajului SMURD şi conducătoarea autoturismului. Aceştia au fost transportaţi la o unitate medicală pentru îngrijiri.

Poliţiştii i-au testat pe cei doi şoferi, rezultatele fiind negative în privinţa consumului de alcool.

Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS