6.2 C
Craiova
vineri, 29 noiembrie, 2024

Horoscop

Berbec
Este posibil ca un membru al familiei să nu îşi respecte o promisiune în legătură cu o sumă de bani. Nu vă grăbiţi să îi faceţi reproşuri! S-ar putea să aibă motive obiective. Astăzi ar fi bine să daţi dovadă de mai multă flexibilitate în relaţiile cu prietenii şi cu familia.

Taur
Pe plan profesional, eforturile din ultima perioadă încep să dea roade. Din cauza atmosferei tensionate, relaţiile cu cei din jur pot avea de suferit. Amânaţi întâlnirile cu prietenii şi evitaţi deplasările cu autoturismul, pentru că riscaţi să fiţi implicat în accidente.

Gemeni
E posibil ca partenerul de viaţă să vă facă reproşuri neîntemeiate. Păstraţi-vă calmul şi evitaţi o confruntare. Ar fi bine să acordaţi mai multă atenţie familiei şi, în special, partenerului de viaţă. Temperaţi-vă nervozitatea în discuţiile cu o persoană mai în vârstă din familie! Apar noutăţi la serviciu, pot fi şi bani, dar şi proiecte care să vă pună în valoare.

Rac
Astăzi ar fi bine să evitaţi deplasările cu autoturismul, fiindcă există riscul să fiţi implicat într-un accident de circulaţie din vina dumneavoastră. Fiţi cât mai atent, nu vă grăbiţi şi verificaţi starea tehnică a maşinii. Speculaţiile financiare sunt de evitat. Poate faceţi o rezervare într-o staţiune de agrement, să vă duceţi cu persoana iubită.

Leu
Se pare că aveţi de rezolvat multe probleme la locul de muncă, dar colegii nu sunt suficient de cooperanţi. Stăpâniţi-vă nervozitatea, fiindcă riscaţi să faceţi afirmaţii pe care le veţi regreta. După-amiază este posibil să primiţi o veste neplăcută în legătură cu implicarea unui prieten într-un accident.

Fecioară
Este posibil să deveniţi impulsiv din cauza unei neînţelegeri cu un superior sau cu un partener de afaceri. Fiţi prudent în afirmaţii. Ar fi înțelept să vă stăpâniți nervozitatea în discuțiile cu partenerul de viață, există riscul să tensionați atmosfera din familie.

Balanţă
Din punct de vedere astrologic, este recomandat să amânaţi întâlnirile de afaceri programate pentru azi, pentru că este posibil să nu fiţi în cea mai bună formă intelectuală şi riscaţi să luaţi decizii păguboase. În general, nu luaţi decizii importante azi. În schimb, este o zi bună pentru a petrece mai mult timp în familie şi pentru a rezolva diverse mici probleme în casă.

Scorpion
Puteți primi o veste în legătură cu plecarea într-o călătorie în interes personal. Partenerul de viaţă v-ar putea reproşa că nu v-aţi ales bine momentul pentru această deplasare. După o discuţie aprinsă, s-ar putea să amânaţi călătoria sau chiar să renunţaţi.

Săgetător
În prima parte a zilei s-ar putea să fiţi cam irascibil, din cauza stresului şi a oboselii acumulate. Ar fi bine să evitaţi discuţiile în contradictoriu cu colegii de muncă sau cu partenerii de afaceri. Sunteţi predispus la unele probleme de sănătate şi chiar la accidente.

Capricorn
Este posibil să aveţi o discuţie aprinsă cu un coleg de muncă sau cu un partener de afaceri, într-o chestiune financiară. Evitaţi reproşurile şi căutaţi o soluţie comună. Parcurgeţi o perioadă favorabilă în ceea ce priveşte relaţiile cu cei dragi.

Vărsător
Din cauza unor evenimente neprevăzute, s-ar putea să fiţi nevoit să vă modificaţi programul pentru azi. Nu vă puneţi mari speranţe într-o afacere demarată recent, pentru că s-ar putea să fiţi dezamăgit. Amânaţi deciziile importante şi nu vă lăsaţi condus de impulsuri de moment!

Peşti
Aveţi ocazia să demaraţi o activitate care vă poate aduce avantaje materiale, cu condiţia să vă temperaţi spiritul critic. Fiţi conciliant în discuţiile cu colegii de serviciu şi cu partenerul de viaţă. Orice dispută poate degenera într-un scandal. În a doua parte a zilei, un prieten de familie v-ar putea face o surpriză plăcută.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS