2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedicul Virgil Musta: La Timișoara circulă tulpina britanică a virusului, mult mai contagioasă

Medicul Virgil Musta: La Timișoara circulă tulpina britanică a virusului, mult mai contagioasă

Medicul Virgil Musta, şeful Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timișoara, atrage atenţia că foarte multe persoane ajung la spital târziu, când au deja forme avansate de boală. Acesta a făcut unele recomandări în acest sens. El mai spune că la Timișoara circulă tulpina britanică a noului coronavirus, care este mult mai contagioasă.

Medicul timișorean a scris, pe Facebook, că multe persoane nu cunosc presiunea foarte mare din ultimul timp, dar altele (din păcate din ce în ce mai multe, în ultima perioadă) au simţit îndeaproape suprasaturarea spitalelor care pot acorda asistenţa medicală specifică formelor severe sau critice Ale COVID-19, potrivit News.ro.

Aproape o sută de persoane se prezintă zilnic la evaluare, la spital

Aproape o sută de persoane se prezintă zilnic la evaluare, la spital. Un procent mare dintre acestea ajung foarte târziu, când deja au forme avansate de boală, multe deja forme severe, cu afectare pulmonară de peste 50%.
Acestea necesită obligatoriu terapie cu oxigen cu debit mare. Acest debit mare poate fi asigurat fie în Spitalul Victor Babeş, fie la Casa Austria de la Spitalul Judeţean. Locurile sunt, însă, limitate şi se lucrează la capacitate maximă. Medicul avertizează că există riscul ca în foarte scurt timp, spitalele ce pot asigura oxigen cu debit mare să nu mai facă faţă avalanşei continue de pacienţi cu forme severe.
Pentru a evita această situaţie, oamenii ar trebui să se testeze din timp.

Soluții pentru reducerea numărului de îmbolnăviri

Medicul Virgil Musta a enunțat câteva soluții pentru reducerea numărului de îmbolnăviri: „Prima şi cea mai de dorit soluţie este aceea de a avea un număr cât mai mic de noi infectăr. Acest lucru presupune respectarea în continuare, dar cu stricteţe, a regulilor de protecţie, pe care deja le cunoasteţi: purtarea măştii, distanţarea şi igiena mâinilor.

Nu lăsaţi încă “garda” jos, în nici un moment! Cu toate neplăcerile foarte frustrante pentru oricare dintre noi, rămâne soluţia cea mai bună, împreună cu vaccinarea, pentru a evita ceva care poate deveni un coşmar.

„Dacă aveţi simptome, testaţi-vă pentru a depista din timp boala“

A doua soluţie presupune următoarea abordare- dacă aveţi simptome, testaţi-vă pentru a depista din timp boala. Țineţi permanent legătura cu medicul de familie pentru a vă îndruma.

„Evaluarea nu presupune internare în spital“

Dacă simptomele evoluează, mergeţi cât mai repede la spital pentru o evaluare! Acest lucru, făcut la timp, vă poate salva viaţa! Evaluarea nu presupune internare în spital. Se sună la 112, veţi merge la spital şi vi se va face o evaluare ce constă în analize de sânge specifice şi alte investigaţii din care se va vedea nivelul de afectare a plămânilor, afectarea altor organe etc. După această evaluare, dacă starea nu e foarte gravă, veţi merge înapoi acasă în aceeaşi zi, după aproximativ 1-2 ore, dar veţi şti cum staţi”.

„Evaluarea medicală a pacienţilor cu COVID ar trebui făcută în jurul zilei a cincea de la debutul simptomelor“

Potrivit medicului, evaluarea medicală a pacienţilor cu COVID ar trebui făcută în jurul zilei a cincea de la debutul simptomelor.

”Cel mai probabil” în comunitate circulă tulpina de virus din Anglia


Virgil Musta a adăugat că ”cel mai probabil” în comunitate circulă tulpina de virus din Anglia, care este mult mai contagioasă.

„La ora actuală, cel mai probabil în comunitatea noastră circulă tulpina B117 din Anglia, care este mult mai contagioasă. Deci şi riscul de îmbolnăvire este mai mare. Ştiu, este din nou un moment dificil, aşa cum aţi tot auzit în ultimul an. Eu am convingerea că tot împreună, cu informare corectă, prin responsabilitate, înţelegere, solidaritate si înţelepciune în scurt timp vom depăşi şi acest moment şi astfel vom putea sărbători Sfintele Sărbători Pascale cât mai aproape de normalitate”, a mai precizat medicul Virgil Musta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS